Mailat a susținut proiectul de examen pe 9 noiembrie, însă comisia de concurs l-a declarat respins cu un punctaj de 6,24.
Emil Mailat a anunțat că a depus contestație, al cărei rezultat este așteptat pe 15 noiembrie, conform calendarului cu etapele de concurs.
„Momentan, nu am un comentariu de referitor la rezultat. Bineînțeles că sunt un pic dezamăgit de faptul că această comisie de evaluare nu a considerat proiectul meu unul câștigător, să spun așa. Sunt optimist că membrii comisiei de contestație vor fi atenți la micile detalii și la subiectul pe care l-am atins”, a declarat Emil Mailat.
Emil Mailat consideră că multe din subiectele abordate în proiectul său sunt în concordanță cu strategia de sănătate publică la nivel național.
Emil Mailat a fost numit pe 7 mai manager interimar la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Din aprilie 2022 şi până la acea numire, a condus Serviciul de Management al Calităţii Serviciilor de Sănătate din cadrul spitalului.
Anterior, în aprilie 2020, Emil Mailat a fost angajat pe postul de consilier juridic la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov unde în perioada martie 2021 – aprilie 2022 a ocupat poziţia de manager interimar, potrivit site-ului local Monitorul Expres.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro