La cinci ani de la accidentul suferit de Schumacher, managerul spune că sportivul german era un om complex. Campion mondial de șapte ori la Formula 1, fostul pilot a suferit o lovitură puternică la cap în timp ce se afla alături de familia lui în vacanță, la schi, în Alpii Francezi, pe 29 decembrie.
Kehm l-a descris pe Michael Schumacher ca fiind o persoană „credincioasă, de încredere, responsabilă și orientată spre atingerea obiectivelor”, potrivit The Sun.
Ea recunoaște că aceleași trăsături care îl ajutau să aibă succes pe pistă, îl țineau pe loc la capitolul relații umane. Schumacher intra mereu în panică atunci când apărea în public, își proteja viața privată și o ținea cât mai departe de ochii lumii.
Schumacher se recuperează în Elveția și este vizitat doar de familie și de prietenii apropiați. Nu au apărut fotografii cu Michael, iar detaliile despre starea lui de sănătate sunt ținute secret.
Recent, o sursă a făcut o declarație care a stârnit o emoție puternică în rândul fanilor fostului pilot. Sursa a dezvăluit că Michael Schumacher plânge atunci când vede peisaje.
O mamă a aflat că va muri în curând. Ce a făcut pentru fiica ei de 5 ani. O poveste tulburătoare
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție