Sâmbătă, în spitalele din România erau internați 411 copii, dintre care 28 la ATI, așa că mai mulți medici de specialitate au fost invitați de organizația Salvați Copiii România să vorbească despre stadiul pandemiei în țară.

Unul dintre ei, dr. Alexandru Ulici de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu a punctat că, în acest moment, la instituția pe care o conduce sunt internați 32 de pacienți COVID, dintre care 10 în terapie intensivă.

„Suntem în capacitate maximă. Avem capacitatea să mai mărim numărul de paturi cu surse de oxigen. Însă, când încercăm să mai mărim ceva, trebuie să desființăm secții, nu mai putem asigura circuite și pentru COVID și pentru non-COVID”, a punctat dr. Ulici.

„Nu cred că sunt spitale în România pregătite de așa ceva. Nu cred că nici peste tot în lume erau. De aceea se făceau în China spitale noi pentru că nu puteau asigura circuite” – Dr. Alexandru Ulici, manager Spitalul de copii Grigore Alexandrescu

Trei probleme ale pediatriei în România

Dr. Ulici a vorbit și despre ordinul privind suspendarea internărilor și intervențiilor chirurgicale în afară de femei gravide la control, pacienți oncologici și care necesită dializă.

„Amânări avem de când a început pandemia. Lucrăm pe liste de programări care ba pot fi onorate, ba nu. Avem și urgențe, și bolnavi cronici”, a spus Ulici.

Care a identificat trei probleme în sfera pediatriei, lipsuri „esențiale” după medic. „Lipsește coordonarea la nivel pediatric, nu știm unii de alții în România, nu există o viziune unitară. Doi, lipsesc cabinetele de consultații. Trei, lipsesc spitalele de boli cronice. Se amestecă bolnavii acuți cu bolnavii cronici”, a adăugat medicul.

„Nu putem ignora Legea lui Ohm”

Pe lângă problemele de bază, managerul a găsit și problemele cu care se confruntă noile secții COVID. „La Grigore Alexandrescu avem o zonă nouă pentru COVID care trebuie populată cu asistenți, medici, infecționiști, care să susțină respectiva secție. E o secție cu nevoile ei care e din ce în ce mai greu asigurată de spital cu resursele lui”.

În plus, „crearea de paturi ATI ridică o nouă mare problemă. Noi avem norocul că tot ce înseamnă cablu electric e din cupru. E șansă de încălzire mai mică decât la spitale unde e cablatură de aluminiu, cum sunt la multe spitale. Nu putem ignora Legea lui Ohm, tot se va supraîncălzi sistemul. Riscul de incendiu este foarte mare. Trebuie să ai grijă când mărești capacitatea. Trebuie să faci secția ATI din 5-8 paturi dacă o pui în locul unei secții obișnuite de 20 paturi”.

Copiii internați la „Alexandrescu” nu sunt vaccinați

Întrebat de moderatoarea Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România, dacă închiderea școlilor e o soluție, dr. Ulici a negat și a punctat că problema va continua câtă vreme părinții sunt nevaccinați.

„Cred că vor crește cazurile la copii, a ajuns să fie o rușine în România să spui că ai fost vaccinat. E o vânătoare de vrăjitoare. O să avem o problemă fiindcă părinții nu sunt vaccinați. Închiderea școlilor nu e o soluție. Pe lângă faptul că nu va opri răspândirea, va face mulți analfabeți nu funcționali, ci și emoționali”.

El spune că a observat o particularitate la părinții copiilor internați la Grigore Alexandrescu cu COVID. „Nu sunt vaccinați”.

El a fost întărit și de alți medici prezenți în dezbatere.

„Am avut doi copii care au vrut să se vaccineze și nu le-a dat acceptul părintele. Populația generală n-a fost convinsă, toate îngrijorările nu le-au fost explicate clar.Închiderea școlilor nu e ceva recomandat de către noi”, a adăugat și Mihai Gafencu, director medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu.

Luni, 11 octombrie, 4 medici de la 4 spitale importante din țară au vorbit, la invitația organizației Salvați Copiii România, despre cât sunt de pregătite spitalele de pediatrie și maternitățile din România în fața valului patru.

Cei cinci medici invitați au fost doctorii Mihai Craiu (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului – Alessandrescu-Rusescu), Alexandru Ulici (directorul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu), Alexandru Rafila (șef laborator INBI Matei Balș) și Mihai Gafencu (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu).

 
 

Urmărește-ne pe Google News