Mai multe percheziții au avut loc astăzi dimineață, la Spitalul Judeţean din Botoșani. Managerul Monica Adăscăliței a fost adusă la biroul din instituția medicală însoțită de mascați. De asemenea, verificările au inclus domiciliul acesteia. „Au făcut o percheziţie domiciliară, încă nu ştiu nimic”, a declarat ea când a ajuns la spital.

Ulterior, managera a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie propusă arestarea preventivă pentru 30 de zile. Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Adăscăliței este urmărită penal în dosarul fraudării examenelor de angajare în Spitalul Mavromati.

În același dosar sunt au mai fost reţinuţi pentru corupţie şi fostul manager al spitalului, Doina Caba, fostul director de îngrijiri, Coca Stela Crîşmaru, dar şi doi medici şi mai mulţi angajaţi ai instituţiei.

În decembrie 2023, DNA a făcut percheziții la Spitalul Mavromati, într-un dosar de mită la angajare. Era vorba despre șpăgile date pentru angajarea în spitalul din Botoșani, aflat în subordinea Consiliului Județean Botoșani, șpăgi cuprinse între 2.000 de euro și 15.000 de euro.

Cine este Monica Adăscăliței

În 2023, Monica Adăscăliței l-a înlocuit din funcția de manager al spitalului din Botoșani pe Iulian Angel Călin, fost lăcătuș mecanic pus manager interimar de Consiliul Județean Botoșani, condus de PSD-ista Doina Federovici.

Metoda lui Marian Vanghelie de a lungi un proces până la prescripție: cere dosare penale pentru 9 magistrați care l-au judecat
Recomandări
Metoda lui Marian Vanghelie de a lungi un proces până la prescripție: cere dosare penale pentru 9 magistrați care l-au judecat

Ea a fost numită în urma scandalului privind decesul în Maternitatea Botoşani a Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani care ajunsese la spital în stare gravă, dar a fost ignorată de medicul de gardă. 

În 2021, Libertatea scria că Monica Adăscăliței, pe atunci șefă DSP, avea 16 gărzi pe lună la două spitale. Ea preluase conducerea Direcției de Sănătate Publică în aprilie 2020, în plină stare de urgență COVID-19.

Adăscăliței lucra, la începutul lui 2021, chiar în spitalele pe care instituția sa le controla: Dorohoi și Botoșani. 

Medicii urgentiști din spitalele din Dorohoi și Botoșani făceau câte 7-8 gărzi pe lună, conform listelor cu personalul de gardă. Aceleași documente consultate de Libertatea arătau că dr. Adăscăliței a avut în total 16 ture de gardă de noapte la Urgențe, opt la Dorohoi, oraș cu puțin peste 20.000 de locuitori, și opt la Botoșani, reședință de județ cu aproximativ 100.000 de locuitori. 

Contactată de ziar, medicul a spus atunci că trebuie să lucreze non-stop fiindcă în orașele mici nu vin doctori și nu are cine să acopere turele la spital.

„Nu mă îmbogățesc din asta”

Contactată de ziar, Adăscăliței argumenta că „Eu doar ajut echipele de acolo, că nu sunt oameni în liniile de gardă. Nu fac nimic ilegal, când am acceptat funcția de director am spus că îmi place meseria mea de medic și vreau să o fac dacă se poate și e legal”.

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu
Recomandări
Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

Și este legal, se poate, nu se suprapun orele, doar îmi pierd din timpul meu personal – nu mă îmbogățesc din asta.

Monica Adăscăliței, în 2021, pentru Libertatea:

Adăscăliței și-a detaliat, acum doi ani, programul: la DSP lucra de la ora 8.00 la 16.30, la Dorohoi gărzile încep de la 21.00 și se termină la ora 7.00 a doua zi, dimineață, în timp ce la Botoșani gărzile încep la ora 19.30 și se termină la 7.00.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (9)

dabaca2020   •   20.03.2024, 15:04

Crecetare ,arestare etc si daca NU se finalizeaza cu Marea Confiscare ,degeaba ==munca-n zadar, Cam asa este peste tot in majoritatea cazurilor, ESTE CA SI LA PESCUITUL SPORTIV ,IL PRINDE IL STUDIAZA SI APOI -I DA DRUMUL !!!! CE FOLOS DE LAPTE GROS ?

Gabriel20   •   20.03.2024, 11:27

Ne mai întrebăm unde sunt banii din sănătate. Cum poți să ai încredere în serviciile unor astfel de oameni. Acest sistem ne-a tras în jos cu zeci de ani.

Alexandru235   •   20.03.2024, 10:57

Sistem de sanatate privat! Asa scapam de spagarii cu facultate platita tot de noi!!!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce s-a găsit la Sarmizegetusa. Arheologii au făcut o descoperire fantastică: “Elemente de pretutindeni”
FANATIK.RO
Ce s-a găsit la Sarmizegetusa. Arheologii au făcut o descoperire fantastică: “Elemente de pretutindeni”
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
DRV Clinic, liderul esteticii din Londra, şi-a deschis porţile la Cluj!
Financiarul.ro
DRV Clinic, liderul esteticii din Londra, şi-a deschis porţile la Cluj!
"Copilule, suntem lângă tine. Să nu-ţi fie frică!" Scene dramatice după un accident de groază în Mehedinţi. Fiul şi-a văzut tatăl vitreg dându-şi ultima suflare
Observatornews.ro
"Copilule, suntem lângă tine. Să nu-ţi fie frică!" Scene dramatice după un accident de groază în Mehedinţi. Fiul şi-a văzut tatăl vitreg dându-şi ultima suflare
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI