Vlad Alexandru Morariu, managerul spitalului din Fălticeni, a dat 69.000 de euro pe un „sistem de ghidare și țintire computerizată fără iradiere a tijelor de humerus, tibie și femur”. Este un aparat superperformant pentru Ortopedie -specializarea sa -, dar care nu are nici o legătură cu criza de coronavirus. Asta deși spitalul pe care îl conduce se află într-unul dintre cele mai lovite județe de Covid-19 din țară.
„N-a văzut Parisul așa echipament, dar și-l achiziționează în plină pandemie managerul de la spitalul din Fălticeni, Vlad Alexandru Morariu. Și nu, nu e pentru pandemie. Comanda a fost lansată pe SEAP pe 30 martie. Prețul estimativ: 332.000 de lei, adică aproximativ 69.000 de euro. Vlad Alexandru Morariu este manager și medic primar ortopedie traumatologie la spitalul din Fălticeni”, spune Carmen Uscatu.
„Sistemul de sănătate din România nu este gândit pentru pacient, este gândit pentru mine, medic, pentru mine, manager. Fiecare este pe tarlaua lui, cu regulile lui, cu achizițiile lui, este gândit pentru orgoliul fiecăruia”, mai spune Carmen Uscatu, în cadrul aceluiași material.
Jurnaliștii
de la HotNews.ro mai precizează că în criza coronavirusului au căzut două mari spitale
din România: Spitalul Județean din Suceava și Spitalul Județean din Deva. În
prezent, ambele spitale sunt conduse de militari, după ce vechii manageri au
eșuat.
Spitalul
Județean din Suceava a beneficiat de investiții în valoare de 50 de milioane de
euro, iar unitatea medical fusese decorată de președintele Klaus Iohannis. La
exact un an, odată cu eșecul gestionării crizei coronavirusului, decorația a
fost retrasă
Vlad Mixich spune, tot pentru HotNews.ro, că o bună parte dintre managerii de spitale din România „ajung manageri pe criterii politice – acesta e primul criteriu. Uneori, selecția politică produce manageri buni și capabili, dar alteori este o contraselecție. De multe ori, atunci când a fost vorba de contraselecție, cel puțin până acum, dacă spuneai asta, cel care spunea așa ceva despre un manager, era criticat, atacat, luat la țintă, se spuneau tot felul de lucruri despre persoana care atrăgea atenția asupra unor probleme.”
Foto principala: stiridinbucovina.ro