La patru zile după ce o pacientă de 81 de ani de la Spitalul Județean de Urgență Slatina a murit, după ce a rămas blocată, timp de aproximativ 20 de minute, într-unul dintre lifturile unității sanitare, managerul spitalului spune că necropsia a arătat că nu există legătură de cauzalitate între decesul pacientei şi blocarea liftului.

„Facem precizarea că, potrivit concluziilor preliminare ale necropsiei efectuate de către medicul legist, nu există legătură de cauzalitate între decesul pacientei şi blocarea liftului. Subliniem că tratăm cu toată seriozitatea şi responsabilitatea asemenea evenimente şi, în consecinţă, am dispus constituirea unei comisii care să verifice motivele care au dus la producerea acestui incident regretabil”, a declarat managerul unităţii medicale, Angela Nicolae.

Angela Nicolae a prezentat şi rezultatele controlului dispus de prefectul județul Olt, Mario-Lucian De Mezzo.

„Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Olt au confirmat constatările cuprinse în procesul-verbal de control întocmit în urma verificărilor efectuate în data de 16.12.2023. De asemenea, nu au constatat încălcări ale metodologiei privind raportarea evenimentelor adverse care implică actul medical, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.14/11.01.2010. Reprezentanţii ISCIR au emis dispoziţia de a menţine funcţionarea liftului, confirmându-se că acesta era şi este conform, având toate reviziile la zi, beneficiind de întreţinere şi exploatare cu personal autorizat. Respectivul proces-verbal a constatat şi că sunt asigurate instrucţiunile specifice pentru utilizarea ascensoarelor şi documentele cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări”, a explicat Angela Nicolae.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Blocată 40 de minute în lift

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a transmis, într-un comunicat de presă, mai multe detalii în legătură cu cazul pacientei care a murit în lift.

„În dimineaţa zilei de 16 decembrie 2023, ca urmare a evaluării de către medicul de gardă, s-a decis transferul către secţia Anestezie şi Terapie Intensivă al unei paciente în vârstă de 81 de ani, cu multiple comorbidităţi, internată iniţial în Secţia Medicină Internă şi transferată apoi în Secţia Neurologie. S-a procedat la transferul pacientei către secţia A.T.I., cu liftul, în jurul orei 7.20, pacienta fiind însoţită de echipa constituită conform procedurilor interne, formată din medic neurolog şi personal mediu şi sanitar auxiliar. În timpul transportului, liftul s-a blocat între etaje, la scurt timp, pacienta intrând în stop cardio-respirator”, a anunţat managerul unităţii medicale, Angela Nicolae.

Sursa citată a precizat că manevrele de resuscitare au fost începute de medicul care însoţea pacienta, acestea fiind efectuate cât timp pacienta s-a aflat în lift, cât şi până la accesul în secţia ATI.

„În tot acest timp, s-a intervenit cu personalul tehnic din interiorul spitalului pentru a debloca liftul. A fost solicitată şi echipa tehnică, care asigură mentenanţa liftului, acesta fiind deblocat în jurul orei 8.00. Pacienta a fost evaluată de către medicul de terapie intensivă, în acelaşi timp cu continuarea manevrelor de resucitare, iar la ora 8.05 a fost declarat decesul”, a mai precizat Angela Nicolae.

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Ea a adăugat că incidentul a fost raportat în ziua în care s-a produs atât către ANMCS, cât şi către Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Olt, care a dispus imediat efectuarea de verificări cu privire la caz, iar acestea s-au concretizat într-un proces-verbal de control, care nu a constatat nereguli.

Poliţia a fost sesizată la două zile de la deces

„De asemenea, potrivit procedurilor interne, şeful serviciului de anatomie patologică, în programul normal de lucru al serviciului, în ziua de 18.12.2023, a anunţat decesul pacientei organelor de cercetare penală, care au dispus efectuarea necropsiei de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală. Precizăm că unitatea sanitară are contract de mentenanţă şi service cu prestator de servicii autorizat, iar ultima revizie s-a efectuat în luna noiembrie 2023, când s-a constatat că liftul funcţionează în condiţii tehnice corespunzătoare”, a mai transmis managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina respinge acuzaţiile de muşamalizare a cazului.

„Respingem ferm acuzaţiile de muşamalizare a cazului, iar prin acest comunicat prezentăm toate dovezile că, în această situaţie, conducerea unităţii sanitare a acţionat transparent, cu bună-credinţă, respectând procedurile interne şi în conformitate cu toate normele legale în vigoare. De asemenea, remitem acest comunicat de presă în urma finalizării controlului dispus de prefectul judeţului Olt, astfel încât să aducem în spaţiul public informaţii corecte, verificate şi emise de organele abilitate”, a mai afirmat Angela Nicolae.

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”
Recomandări
Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

„La data de 18 decembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin adresă, de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina cu privire la faptul că, la data de 16 decembrie, în jurul orei 8.05, o femeie de 81 de ani, din judeţul Olt, care se afla internată la unitatea spitalicească, ar fi decedat într-unul din lifturile spitalului, care s-ar fi blocat”, au anunţat reprezentanţii IPJ Olt.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc evenimentul, într-un dosar deschis pentru ucidere din culpă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (11)

bituca   •   20.12.2023, 06:16

Se incearca musamalizarea acestui eveniment.

nicoleta1   •   19.12.2023, 20:02

Oricum ar fi tot mortul este de vina

sorinzainescu68   •   19.12.2023, 19:48

Poliția a fost informată târziu

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI