Azi, în Consiliul General al Municipiului București, Gabriela Firea a propus acordarea titlului de cetățean de onoare pentru 10 medici.
„Iubitori de oameni și viață, vindecători ai trupului și minții, formatori de medici, dar în primul rând de oameni, au ghidat mâini și au fost ascultați cu fascinație în clinici și amfiteatre, adresându-se deopotrivă minții și inimii discipolilor”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul Gabriela Firea.
Printre ei, Narcis Copcă, managerul Spitalului Sf. Maria din Capitală. Un apropiat al Gabrielei Firea. Care, acum mai bine de 3 ani, chiar înainte de alegerile parlamentare câștigate covârșitor de PSD, a fost primul invitat să vorbească pe scenă, în fața conducerii partidului.
Primul care a vorbit lângă Firea
Pe 17 noiembrie 2016, la Teatrul “Excelsior” din Capitală, Copcă a fost introdus în scenă de Firea, în fața președintelui de atunci al PSD, Liviiu Dragnea, și a celor 6 primari de sector, toți PSD.
“Bună seara. Este o deosebită onoare să mă aflu din nou la teatrul Excelsior din Capitala noastră dragă, acolo unde am depus jurământul (…) Vă voi prezenta principalele proiecte pe care deja le-am inițiat la Primărie. Pentru că Partidul Social Democrat a făcut mereu tot ce a promis, la virgulă. Poate și mai mult“, a început seara Gabriela Firea.
“Încep cu cel mai ambițios proiect, care își face deja simțite efectele la nivel de București: la inițiativa mea, CGMB a aprobat programul de modernizare a tuturor celor 19 spitale din Capitală, un proiect de 40 de milioane de euro, și îl invit alături de mine pe domnul Narcis Copcă, managerul spitalului Sf. Maria”.
“Votul din Primăvară se va materializa”
“Este important să mă simt aici ca într-o familie și este emoționant. Sunt doctorul Narcis Copcă și sunt cel care dorește să facă primul transplant pulmonar din România, lucru pentru care am ajuns deja să-mi cer scuze Ministerului Sănătății (…) Bucureștiul a votat frumusețea, tinerețea și sănătatea. Vom avea un București mai tânăr, mai frumos și mult mai sănătos. (…)
Vreau să o felicit pe doamna primar general și vreau să spun că votul din primăvară se va materializa pentru că – vă mai spun un aspect – medicii sunt, tradițional… au o profesie din partea dreaptă. Și simpatii. Dar, din ce mi-au spus, 75% votează stânga. Asta ne arată că vom avea un Guvern categoric așa cum ni-l dorim”, a conchis Copcă, urmat de ropote de aplauze din partea celor din sală.
Problemele lui Copcă
Proiectul depus azi a generat certuri în timpul dezbaterii pe proiect, în principal din cauza prezenței, pe această listă, a managerului de la Sf. Maria. Narcis Copcă a intrat în atenția opiniei publice în 2016, când un raport al Corpului de Control al ministrului Sănătății, în timpul mandatului lui Vlad Voiculescu, a arătat o serie de nereguli în acreditarea pentru transplantul de plămâni al spitalului pe care îl conducea.
Copcă l-a acuzat pe Voiculescu că refuză să finanțeze transplanturile de plămân și a făcut o plângere la Parchet.
În 2017, Narcis Copcă a fost în centrul altor două scandaluri. Jurnalista Paula Rusu a publicat o scrisoare trimisă de Copcă managerilor spitalului AKH din Viena, în care acesta le spune că „nu sunteți bineveniți” și „sunteți favoriții ministrului Voiculescu”.
O investigație publicată de echipa Gazetei Sporturilor a arătat că Narcis Copcă locuiește în două vile din Pipera, construite pe un teren de 6.000 de metri pătrați, cu piscină și teren de tenis, însă niciuna dintre case nu apare în declarația de avere a medicului. Acesta a punctat, atunci, că vilele sunt folosite de părinții săi.
În 2019, Copcă a cerut anchetarea unei jurnaliste Digi24, Carla Tanasie, cea care a arătat că o femeie a fost arsă pe față în spitalul condus de el.
Programul de transplant de plămâni de la Sf. Maria a reușit. Spitalul Sf. Maria a menționat, în 2019, că este primul spital mic din România în care s-au realizat, simultan, două transplanturi de plămân, respectiv ficat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro