„Din analiza preliminară, nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în secția de terapie intensivă. Ceea ce vreau să se înțeleagă foarte clar este că nu au fost sesizări anterioare la niciun organism și nici la comisia spitalului cu privire la posibile nereguli în secția de ATI”, a spus managerul unității medicale, subliniind că personalul medical este foarte preocupat de „siguranța pacientului”.
De asemenea, Bogdan Socea a precizat că analiza preliminară arată și că cele 17 decese „au fost decese care nu puteau fi evitate”.
„Comisia internă s-a constituit, analizează situația cu cea mai mare rapiditate. Miercuri vom avea raportul final. Nu au fost reclamații, nu au fost sesizări. Cazurile respective au fost cu scutire de necropsie la cererea familiilor, cea mai mare parte a lor”, a mai precizat managerul de la Spitalul Sf. Pantelimon.
Mortalitatea în ATI, de fapt, reflectă mortalitatea la nivelul întregului spital. Orice caz grav, de pe orice secție, ajunge în terapie intensivă și decedează într-un interval de timp. Deci, practic, raportarea aceasta, de 17 cazuri, nu se face la 25 de paturi, ci la 525 de paturi, cât are acest spital de urgență.
Bogdan Socea, managerul Spitalului Sf. Pantelimon din București:
„Procurorii au cerut o listă de documente, printre care sunt și copii ale foilor de observație. Registrul de tratament este trecut și în fișă, scriptic, și este și un registru electronic. Nu am găsit, până în momentul de față, niciun fel de nereguli”, a adăugat Bogdan Socea.
Întrebat ce le transmite familiilor celor care au murit la ATI în această perioadă, managerul spitalului a răspuns: „Le transmitem condoleanțe. Ne pare rău de aceste decese. Ceea ce s-a delimitat până acum este că aceste decese nu puteau fi evitate. O să analizăm fiecare deces din acea perioadă”.
Rafila, despre statistica deceselor din spital: „Este o deviație regretabilă”
La rândul său, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, care a mers vineri dimineață la unitatea medicală, a vorbit despre „o deviație regretabilă” a numărului deceselor din cele patru zile, față datele ce reies dintr-o primă statistică privind mortalitatea din spital.
„Am făcut o primă statistică și o să o extrapolăm la alte unități medicale, să vedem care este mortalitatea. Discutăm la mortalitatea din spital, cvasitotalitatea cazurilor de deces se întâmplă la terapie intensivă. Mortalitatea medie în anii 2022, 2023, și în primele trei luni ale acestui an, până azi, este undeva în jur de 3,5 cazuri zilnic, la nivelul spitalului”, a explicat Rafila.
„Este o deviație regretabilă, dar se poate întâmpla, sunt zile când numărul de decese e mai mare, sunt altele în care numărul de decese e mai mic”, a adăugat ministrul sănătății.
Acuzațiile potrivit cărora 17 pacienți de la ATI au murit, în perioada 4 – 7 aprilie, la unitatea medicală din Capitală, din cauza administrării incorecte a unei substanțe, au apărut în spațiul public joi, 11 aprilie.
Situația a fost sesizată de „un asistent medical nenominalizat” directorului de îngrijiri care, la rândul său, l-a informat pe manager, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății.
O anchetă internă a fost declanșată la spital. De asemenea, Colegiul Medicilor a anunțat că „s-a autosesizat şi a demarat cercetarea coordonată de Departamentul de Jurisdicţie Profesională”. În același timp, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis un dosar penal în acest caz.
Totodată, Corpul de Control al ministrului sănătății și un reprezentant al Colegiului Medicilor fac vineri verificări la Spitalul Sfântul Pantelimon, iar trei angajați ai spitalului au fost chemați la audieri la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, după cum a precizat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procuror Alexandru Anghel.