„Cine a greşit va plăti, cu siguranţă! Ancheta internă s-a făcut profesionist de către cinci medici cu renume din spital, de altă specialitate decât ATI. Ancheta a vizat aspecte medicale. Procuratura are cu totul alte mijloace de probă. Ancheta internă nu a putut verifica acele injectomate, nu a putut descărca memoriile. Medicii care au făcut parte din comisia internă nu au avut aceleaşi instrumente la dispoziţie. Au mers pe declaraţii, prescripţii medicale şi pe studierea foilor de observaţie, ca şi la Colegiul Medicilor. Prescripţiile medicale şi dozele trebuie trecute în foaia de observaţie. Ce s-a întâmplat (…) rămâne ca procuratura şi justiţia să îşi spună părerea”, a afirmat, joi, Socea.
Referindu-se la ipoteza potrivit căreia o astfel de practică ar putea fi justificată de nevoia de a face rost de bani, Socea a spus: „Nu găsesc logica. Este o minciună. Anul acesta ATI este la un nivel mai scăzut decât anul trecut, fondurile au fost mai mici”.
El a menţionat că la momentul decesului pacienţilor „secţia ATI nu era atât de aglomerată”. „Erau cred doi pacienţi în aşteptare în UPU, dar nimic nu ar justifica o astfel de atitudine”, a spus Socea.
„Un pacient de Terapie Intensivă reprezintă un deficit bugetar”
Socea a explicat modul de decontare a cheltuielilor din secţia ATI.
„Pentru un pacient din terapie intensivă decontul este un pic mai complicat – decontul per pacient, per foaie plus programele ATI. De multe ori pacienţii ATI sunt decontaţi la o valoare mult inferioară cheltuielilor. Deci un pacient de Terapie Intensivă, până la urmă, reprezintă un deficit bugetar pentru spital. (…) Nu pot exista astfel de explicaţii, pentru că acestea sunt pure speculaţii. Nu face nimeni aşa ceva şi nu a gândit nimeni o strategie. Rămâne să se demonstreze în justiţie acel plan şi să vedem care a fost acela. (…) Procuratura îşi va face treaba. Dacă era o acţiune generalizată, cu siguranţă vor fi chemate şi alte persoane sau, în decursul celor patru luni, trebuiau deja chemate. Nu au existat niciun fel de indicii, nu au existat reclamaţii în sensul acesta”, a spus managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”.
Doi medici de la Secţia ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” au fost reţinuţi miercuri de procurori pentru omor calificat, în dosarul deceselor suspecte. Este vorba de două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon, acuzate că au provocat moartea unui pacient aflat în stare gravă la Terapie Intensivă.
Citiţi şi:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Mucificator • 08.08.2024, 15:57
Deficit bugetar ai fost tu, plătit din bani publici. Socea tu ești deficit bugetar! Vreunul din membrii familiei lui aflați în ATI tot deficit bugetar era?