ComenteazăÎți mai faci o cruce cu evlavie, dar ceva parcă nu se leagă în toată atmosfera asta de pioșenie. Lângă tine, niște șoferi de TIR mănâncă mici, murdari de muștar la gură. Stau aplecați peste masă și flexează scurt brațele cu un du-te vino rapid. Într-o mână micul mânjit cu muștar, în alta felia de pâine, care este lăsată doar pentru a face schimb cu sticla de bere. Fără alcool, poate. Sau cu alcool, dacă șoferii au ales să facă popas peste noapte. (Cel puțin așa am vrea să credem.)
Făcut cu bună-credință
Mozaicul de credință și desfrâu culinar creează o stare de neliniște pentru că nu prea-și dai seama unde ai ajuns. Ești, de fapt, pe Dealu Negru, la Dedulești, unde patronul uneia dintre terasele de acolo, Florin Ispas, s-a gândit să-și decoreze micul restaurant cu icoane. Este un om credincios și se vede asta în felul în care discută cu oamenii. Are o voce calmă, care te face atent și vorbește despre Dumnezeu chiar mai frumos decât un preot bătrân și înțelept.
“Pentru mine, Dumnezeu este pe primul loc, apoi familia si pe locul trei restul”, ne spune Florin Ispas. Citează câteva versete din Biblie. Apoi ne povestește că a pus icoanele în tot restaurantul pentru a-i aminti omului, călătorului, că Dumnezeu există.
Pe peretele în cauză sunt vreo 10 icoane mari care te privesc din diferite ipostaze cum stai și înfuleci cu nesaț micii, care nu sunt chiar mici. Ba sunt mai mari decât cei care se găsesc oriunde în România, ba au și un gust aparte. Iar dacă stomacul te ține, lângă ei pui și o porție de cartofi prăjiți și bagi și o bere rece, doar așa să vezi cum este să îl apuci pe Dumnezeu de picior.
Micii de la Dedulești sunt mai ieftini decât un mănunchi de lumânări și au un gust dumnezeiesc. Sunt atât de buni că se spune că, în urmă cu câțiva ani, au venit niște investitori străini care au vrut să cumpere rețeta după care sunt făcuți, însă oamenii de acolo nu au vrut să o vândă.
Nu sunt destule icoane
În discuțiile noastre cu patronul localului, acesta ne-a spus că vrea să mai pună icoane, dar că nu mai are loc. Și pe lângă “altarul” din drepta barului, acesta a mai construit în parcare și o troiță, iar în interiorul barului, pe fiecare stâlp de rezistență se află cel puțin o icoană.
“Vreau să mai fac un perete cu icoane, pentru că Dumnezeu este în toate. Din păcate, sunt mâhnit că noi, oamenii, am cam uitat lucrul ăsta”, ne spune domnul Ispas. Nu îi pasă de ce spune lumea, mai ales că imaginea este catalogată ca fiind una “cam neortodoxă”. “Cum adică să pui icoane într-o cârciumă?”, se întreabă doi tineri de lângă noi care tocmai au parcat o mașină de Mureș în fața terasei, s-au așezat la masă și au și comandat câte o porție de mici.
Pentru cei care nu văd lucrurile decât în alb și negru, poate părea ciudat faptul că icoanele uriașe veghează asupra consumatorilor, asupra berilor reci din frigidere, a micilor de pe grătar și a tuturor lucrurilor firești și nefirești din arealul restaurantului.