Cei 10 chiriași care trăiesc într-un imobil deținut, în București, de Mănăstirea Căldărușani din Ilfov sunt revoltați. Povestea este foarte încâlcită: mănăstirea a încheiat contracte de închiriere până în 2011, după care nu a mai putut, din cauza lipsei unor documente care să ateste că imobilul îi aparține.

Mănăstirea și-a rezolvat actele abia spre finalul anului trecut, iar în decembrie a deschis proces la Judecătoria Sectorului 2, solicitând evacuarea chiriașilor.

Imobilul din strada Piața Sfântul Ștefan nr. 8, sector 2, București FOTO: Dumitru Angelescu

“A fost o neglijență din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor. Peste 10 ani, chiriașii n-au mai plătit chirie. Le-a convenit! Nu se poate. Biserica și Mănăstirea Căldărușani au nevoie de fonduri. Juriștii ne-au sfătuit să reglăm chiriile la prețul zonei și să percepem o chirie de minimum 200 de euro. Nu intră în calcul cei bătrâni sau asistați sociali. Sunt vreo două cazuri. Vor fi evacuați doar cei care nu vor să plătească la prețul zonei. Până acum 10 ani au plătit o chirie modică. Nu contează că au făcut îmbunătățiri în apartamente. Au făcut de mult, în epoca de piatră!”, a precizat pentru Libertatea starețul Mănăstirii Căldărușani, părintele arhimandrit Lavrentie Gâţă, 66 de ani.

„Vrem chirii decente”

Libertatea a vorbit cu trei dintre cei 10 locatari amenințați cu evacuarea din case. “Noi vrem să plătim chirie, dar o chirie decentă, 400-500 de lei. Nu e vina noastră că n-am mai plătit atâția ani. Când s-a modificat legea, mănăstirea nu a mai putut să facă dovada proprietății, deoarece nu avea cadastru și intabularea, și prin urmare, nu ne-au mai putut face contracte de închiriere”, au explicat chiriașii, care au fost citați la Judecătorie începând de joi, 9 ianuarie.

“E foarte mult șase euro pe metru pătrat. Este un preț pentru societăți comerciale. Apartamentele sunt foarte mari, au între 70 și 100 de metri pătrați, ceea ce ar însemna o chirie lunară între 420 de euro și 600 de euro. Enorm”, se plâng oamenii, speriați că vor fi aruncați în stradă în plină iarnă.

Zidurile clădirii sunt măcinate de vreme, dar păstrează simboluri interbelice FOTO: Dumitru Angelescu

„Ne aruncă în stradă ca pe niște gunoaie”

Chiriașii au crezut că l-au prins pe Dumnezeu de picior când au bătut palma cu Biserica. Spre exemplu, în 2005, unii au plătit o chirie de doar 167 de lei lunar pentru un apartament de 70 de metri pătrați. “Apartamentul era într-o stare jalnică. Starețul Părintele Lavrentie Gâţă a stabilit chiria. Chiar m-am mirat de ce a trecut în contract 167 de lei și nu 170 de lei. Modificau suma chiriei din doi în doi ani.

Părintele ne-a spus că putem face îmbunătățiri în apartamente, fiindcă nu ne dă nimeni afară. Ne-am pus termopane, centrală termică, am renovat parchetul, am zugrăvit. Unii au investit 15.000 de euro. Am reparat și acoperișul, iar acum Biserica vrea să ne arunce în stradă ca pe niște gunoaie. Practic, ne cer șase euro pe metru pătrat pentru niște apartamentele aduse de noi la standarde civilizate. De necrezut!”, susțin locatarii dați în judecată de Mănăstirea Căldărușani.

Starețul Lavrentie Gâţă ne-a spus că banii investiți în modernizarea apartamentelor intră în contul anilor în care n-am plătit chirie.

Chiriaș:

Starețul Lavrentie Gâţă apare ca proprietar în contractele de închiriere cu numele Gâță Leonida (Mănăstirea Căldărușani)

Sinucideri și plângeri penale

Oamenii susțin că starețul Lavrentie Gâţă încearcă de mult să-i evacueze din case. S-a acumulat foarte multă tensiune, s-au făcut plângeri penale și reclamații la Poliție.

“Ne tot somează de prin 2009. Am fost și amenințați. Am ajuns până la Patriarhie, dar și acolo am fost luați la rost că dacă nu părăsim locuințele vom fi blestemați. Din păcate, un vecin nu a mai rezistat situației și s-a sinucis. Unul a murit de inimă, iar altul a făcut atac cerebral.

Clădirea este în paragină, iar Biserica nu a făcut niciodată vreo renovare, nimic. Noi am făcut reparații și după cutremurul din 1977”, spun supărați chiriașii Bisericii.

Unde să plecăm, dacă ne dă afară? Știam că Biserica ajută oamenii, face acte caritabile. Nu-i aruncă în stradă.

Chiriaș:

Clădirea a fost construită în 1830

Imobilul din strada Piața Sfântul Ștefan,
nr. 8, este metocul mănăstirii Căldărușani, loc de găzduire pentru călugări.

“Clădirea a fost construită la începutul anilor 1830, pe locul casei părinților fostului mitropolit primat al Țării Românești și stareț al Mănăstirii Căldărușani Ghenadie Petrescu (1836 – 1918)”, a explicat starețul Lavrentie Gâţă.

Ghenadie Petrescu a fost mitropolitul primat al Țării Românești între anii 1891 – 1894 FOTO: Wikipedia

În arhivele statului există un proces-verbal încheiat pe 12 septembrie 1940 de “Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în București, nr. 18936/1940”, din care reiese: “Imobilul situat în București, Piața Sfântul Ștefan, nr. 8, este compus din teren în suprafață de 1.087 mp și 3 corpuri de case. Corpul de casă din stânga are: parter cu patru prăvălii și două apartamente, etajul 1 și 2 are aceeași împărțire având fiecare câte 3 apartamente; în pod sunt 5 camere de servitori și spălătorie. Corpul din dreapta are: parter cu 4 camere și 4 săli”. Acum, la parter este Teatrul Nou, o cofetărie și încă un spațiu cu grilaje la geamuri.

Facsimil după procesul-verbal din 12 septembrie 1940

 
 

Urmărește-ne pe Google News