- „Am auzit că dau aşa ceva, dar ce să facem, noi suntem prea săraci, avem şi copii pe care trebuie să îi hrănim” Vasile şi Anca Mocănelu
Zacuscă, ciuperci, bulion, salam şi alte alimente expirate chiar şi de şase luni! Aceste produse erau folosite pentru a pregăti mâncarea pentru cei 700 de asistaţi social de la cantina din Galaţi. Descoperirea a fost făcută joi de către inspectorii OPC şi DSV, care au controlat depozitele instituţiei. Mai mult, ieri, când au mers din nou, au găsit în curtea cantinei zeci de tomberoane pline cu ceapă, cartofi, verdeaţă în stare de degradare, dar şi murături, muştar şi gemuri expirate. “Nu am nici o vină, este stoc mare şi poate a fost vorba de neglijenţă, dar am verificat alimentele înainte de a fi gătite”, s-a scuzat Stelică Croitoru, directorul, acum demis, al cantinei de ajutor social din Galaţi. Cantina a fost închisă şi s-au întocmit cinci dosare penale. Între timp, mesele săracilor vor fi asigurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, însă oamenii sărmani spun că tot aici se vor întoarce când se va deschide cantina. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat şi a riscurilor pe care şi le asumă, oamenii nu pot să renunţe la această masă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro