În țara noastră, mâncarea este mai ieftină cu aproape 50% decât în Marea Britanie sau Germania, dar veniturile sunt de 3,6 ori mai mici.

Avem cea mai ieftină pâine

O pâine costă în România echivalentul a 0,5 euro, aceasta fiind mai ieftină decât în Sofia (0,53 euro), Budapesta (0,67 euro) și de mai bine de două ori mai puțin decât în Londra (1,25 euro) sau Berlin (1,33).

Ouă mai scumpe ca la Berlin

Un cofrag cu 12 ouă costă 2,17 euro în București, mai scump decât în Sofia (1,66 euro) sau Budapesta (1,76 euro). Același cofrag costă 2,48 euro în Londra și 1,9 euro în Berlin.

Laptele ne costă surprinzător de mult

Un litru de lapte este echivalentul unui euro în București, dar este mai scump la Sofia (1,03 euro), același preț fiind înregistrat și în Londra.

În schimb, laptele este mai ieftin la Budapesta (0,73 euro) și Berlin (0,84 euro).

Cel mai ieftin pui

În schimb, un kilogram de piept de pui este mai ieftin la noi decât în celelalte țări. În București, această cantitate costă echivalentul a 4,26 euro, în vreme ce la Sofia costă 4,8 euro.

În capitala Ungariei, Budapesta, pieptul de pui este 4,41 euro pe kilogram.

În Londra și Berlin, acesta costă aproape dublu: 7,75 euro în Marea Britanie și 7,9 euro în Germania.

Stăm mai bine decât bulgarii, mai prost decât ungurii

Per total, un coș de alimente care să conțină o pâine, un cofrag cu 12 ouă, un litru de lapte și un kilogram de pui costă în România 7,93 euro.

Același coș costă, în mod surprinzător, mai mult în Bulgaria, la Sofia, costul total fiind de 8,02 euro.

La Budapesta, alimentele respective costă adunate 7,57 euro, în vreme ce la Berlin costul ajunge la 11,97 de euro.

Cel mai scump costă mâncarea în Londra, coșul respectiv adunând 12,41 euro.

Diferențe imense la salarii

Diferențele sunt și mai mari la capitolul salarii: în vreme ce salariul minim brut în România este 1.900 de lei, echivalentul a 407 euro, în Bulgaria, acesta este de doar 260 de euro.

În Ungaria, salariul minim brut este doar cu puțin mai mare, fiind vorba de 418 euro.

Situația este catastrofală dacă stăm să comparăm cu Occidentul, unde salariul minim brut este echivalentul a 1.463 de euro în Marea Britanie sau 1.498 de euro în Germania. Salariul minim este de 3,6 ori mai mare în Germania și Marea Britanie.

Astfel, se poate vedea că românii mănâncă mai scump decât ungurii, deși au venituri mai mici, dar mai ieftin decât bulgarii, care au și salarii sub ale noastre. Față de vestul Europei se cască, însă, o prăpastie la capitolul salarii, diferență care nu se vede și în farfurie.

Salariul minim crește din ianuarie 2019

Autoritățile de la București doresc să majoreze salariul minim din România la 2.080 lei de la 1 ianuarie 2019 și la 2.350 de lei brut pentru cei cu studii superioare și minimum 15 ani vechime.

Un calcul recent realizat de către Libertatea arăta că România va atinge nivelul de trai din Germania abia peste 30 de ani și doar dacă nu ne lovește vreo criză.

 
 

Urmărește-ne pe Google News