Cine ar fi crezut ca se poate slabi cu multa carne si grasimi? Tot ce se stia despre regimuri si diete alimentare va trebui regandit. Cel putin asa sustin specialistii de la Institutul de stiinte ale alimentatiei din Philadelphia.
Studiul efectuat de cercetatorii americani in colaborare cu nutritionistii germani de la Universitatea din Berlin, a aratat ca grasimile si carnea au un efect mult mai bun asupra procesului de slabire decat alimentele care contin foarte putine grasimi. Oamenii de stiinta au efectuat timp de trei ani experimente pe 132 de persoane supraponderale. Voluntarii au fost impartiti in doua grupe, fiecare primind un alt tip de hrana.
Prima grupa a primit doar hrana bogata in carbohidrati, asa cum recomanda retetele „clasice” de slabit, mai ales in SUA si Germania. Acest meniu se compune din paine, cartofi, taitei, orez si foarte putine grasimi, toate dozate dupa criterii considerate pana acum stiintifice.
Cealalta grupa de voluntari a avut voie sa manance tot ce a dorit, fara sa tina cont de grasimi. Ei au avut la dispozitie carne, oua, produse lactate, legume si fructe, considerate de nutritionistii germani adevarate „otravuri”.
Dupa cateva luni in care cele doua grupe au consumat regulat aceste produse, rezultatul i-a uimit pe cercetatori. Cei care au mancat multa carne si grasimi au slabit vizibil mai mult decat restul participantilor la studiu – in medie cu patru kilograme. Un alt rezultat surpriza: nivelul de colesterol era mult mai scazut decat se asteptau oamenii de stiinta.
„Dn pacate, trebuie sa reconsideram tot ce se stia pana acum despre dietele sanatoase. Trebuie sa recunoastem ca am mers decenii la rand intr-o directie gresita. Oamenii ne-au crezut in toti acesti ani si au renuntat la consumul de carne, consumand numai produse sarace in grasimi. Care a fost rezultatul? Tot mai multi locuitori ai planetei devin supraponderali. In Germania, fiecare al doilea locuitor are cel putin cateva kilograme in plus”, a declarat doctorul Hans-Georg Joost intr-un interviu acordat cotidianului „Bild”.