Paradoxal e că, din toamnă, adică perioada de vârf a producţiei de cartofi, preţul unui kilogram a crescut inexplicabil. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în septembrie, costul acestuia era mai mare cu 7% decât în luna precedentă, iar în octombrie atinsese deja apogeul – se majorase cu 11%. Per total, în 2010, un kilogram de cartofi a ajuns să fie cu 50% mai mult decât în 2009.
Boom-ul pe care românii l-au avut de suportat este pus pe seama recoltei slabe din anul precedent. “Angrosiştii care cumpără direct de la producător şi plasează legumele în pieţe sunt vinovaţi de această situaţie fără precedent. Ei şi-au făcut preţurile anul trecut”, ne-a spus Dragoş Frumosu, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
FANATIK.RO
Top 4 zodii care vor avea cea mai bună perioadă din viață în ianuarie 2025. Vine un val de noroc peste ele
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Observatornews.ro
Păţania unui român care şi-a tăiat buletinul pe TikTok. A început să ceară bani la cunoştinţe după gest
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri