„Judecătoria Sectorului 3 București a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele unui bărbat, în vârstă de 29 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care a fost condamnat, de către aceasta, în anul 2018, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare”, a anunțat vineri, 21 iunie, Poliția Română.

Este vorba despre Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, șeful LPF, au precizat surse judiciare pentru Libertatea.

Poliția Română a notificat omologii italieni prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională SIRENE, „astfel încât persoana să rămână sub controlul autorităților italiene”.

Două condamnări, pedeapsă contopită pentru Mario Iorgulescu

În aprilie 2021, Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate, într-un dosar în care a fost acuzat că a sechestrat şi a bătut un bărbat.

În octombrie 2023, fiul șefului LPF a fost condamnat definitiv la 13 ani şi 8 luni de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti, după ce în 2019 a provocat un accident rutier în urma căruia un tânăr de 24 de ani a murit. Magistraţii au contopit însă pedepsele din dosarul accidentului cu cea din dosarul pentru complicitate la lipsire de libertate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis joi, 20 iunie, recursul în casaţie formulat de Mario Iorgulescu în dosarul accidentului de mașină, iar dosarul va fi trimis pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Mario Iorgulescu a plecat în Italia imediat după accident, familia invocând tratamente medicale, și autoritățile române încearcă să îl extrădeze.

Urmărește-ne pe Google News