Ministerul Educației și Cercetării a prelungit mandatele directorilor începând chiar din luna februarie – așadar, cu săptămâni bune înainte de declararea stării de urgență -, fără organizarea vreunui concurs și fără ca prevederile referitoare la vârsta de pensionare să fie respectate.

Ce spune legea 

Felul în care se numesc și sunt destituiți directorii institutelor de cercetare-dezvoltare este reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 576/2016 care arătă că:

3). Directorul general, numit în condițiile alin. 1), încheie, în termen de maximum 30 de zile de la emiterea ordinului de numire, un contract de management cu conducătorul autorității publice în coordonarea căreia funcționează INCD (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare – n.r.) pe o durată de 4 ani, dar nu mai mult de data îndeplinirii condițiilor de pensionare. 

Pentru Institutul de la Măgurele i-a fost prelungit directorului de 68 de ani contractul până în 2023 

De aici reiese, așadar, că directorii acestor institute nu pot rămâne în funcții după depășirea vârstei legale de pensionare, care este, în România, de 65 de ani în cazul bărbaților și de 63 de ani în cazul femeilor. 

În cazul lui Nicolae Zamfir, directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară (IFIN) Horia Hulubei, MEC a decis, potrivit unor surse din cadrul institutului, ca acesta să rămână în funcție până în 2023, deși el a împlinit deja vârsta de 68 de ani.

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Ordinul nu e public!

Drept argument pentru cazul Zamfir, ministerul invocă faptul că trebuie finalizată implementarea proiectului Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), “aprobat și susținut la cel mai înalt nivel al autorităților din România”. Este vorba despre faimosul proiect al Laserului de la Măgurele.

În mandatul lui Zamfir, România a fost exclusă din proiectul de formare a unui Consorțiu European de Infrastructură de Cercetare (ERIC), dar și din colaborările cu instituții din Franța. Din aceste motive, zeci de cercetători din institut au semnat o scrisoare deschisă prin care i-au cerut, recent, demisia.

Mandatul său a fost prelungit, conform răspunsului MEC, în luna februarie a acestui an, printr-un ordin de ministru care nu este public. 

Cel mai vârstnic director are 84 de ani 

Despre mandatele directorilor din institutele de cercetare au scris, la începutul anului, cercetătorii care publică pe blogul “Doi Mici și un Anc”.

La acea dată, în luna ianuarie, mandatele celor nouă directori care au depășit vârsta de pensionare se apropiau de termen, iar cercetătorii atrăgeau atenția asupra faptului că, în fruntea cercetării românești, există șefi care au depășit cu ani buni vârsta de pensionare. 

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile
Recomandări
Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

Ultimele șase luni nu au produs nicio schimbare la vârful cercetării românești. Găsind drept pretext pandemia de coronavirus, Ministerul Educației a prelungit mandatele tuturor celor nouă directori care ar fi trebuit să iasă la pensie, promițând, în schimb, că vor organiza concursuri pentru ocuparea posturilor, însă abia la sfârșitul anului.

Redăm, în continuare, lista celor nouă directori ai institutelor de cercetare-dezvoltare care au depășit vârsta legală de pensionare: 

  1. Nicolaev Simion, 72 de ani, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa, mandat prelungit la 17 iunie 2020
  2. Gheorghe Ion Gheorghe, 74 de ani, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării, mandat prelungit la 12 iunie 2020
  3. Ion Stănciulescu, 84 de ani, director general al Institutului Național de Cercetări și Studii pentru Comunicații, mandat prelungit la 31 martie 2020
  4. Nicolae Zamfir, 68 de ani, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, mandat prelungit la 14 februarie 2020
  5. Manuela Elisabeta Sidoroff, 63 de ani, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice, mandat prelungit la 11 februarie 2020
  6. Mișu Moscovici, 71 de ani, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică, mandat prelungit la 17 iunie 2020
  7. Mirică Nicolae, 73 de ani, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată, mandat prelungit la 24 februarie 2020
  8. Sorin Claudian Chiru, 77 de ani, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov, mandat prelungit la 9 aprilie 2020
  9. Simota Cătălin-Cristian, 69 de ani, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului, mandat prelungit la 12 iunie 2020
Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”
Recomandări
Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

Spun că nu au găsit alte persoane care să preia funcția

Ministerul a publicat, la 3 martie, o listă cu 16 institute naționale unde ar urma să se organizeze concurs de selecție pentru funcția de director general, 8 dintre acestea fiind cele pentru care Libertatea a cerut explicații, în contextul în care cel de-al nouălea director este Nicolae Zamfir, menținut în funcție până în decembrie 2023, așadar, aproape încă un mandat. 

Între timp însă mandatele directorilor au fost prelungite prin ordine de ministru, până la sfârșitul anului.

Ministerul mai spune că “persoanelor nominalizate în cerere nu le sunt incidente” prevederile HG 576/2016, referitoare la vârsta de pensionare, pentru că acestea au fost numite temporar, și nu prin concurs, dar, pe de altă parte, se apără spunând că nu a reușit să identifice alte persoane potrivite pentru aceste funcții. 

Motivul? Pandemia. 

“Ținând cont de contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice naționale și de necesitatea asigurării în continuare a măsurilor restrictive pe durata stării de alertă (…) Ministerul Educației și Cercetării nu a fost în măsură să identifice și alte persoane care îndeplinesc condițiile din HG 576/2016 și respectiv din Legea 319/2003 în vederea exercitării temporare a funcției de director general”, se arată în răspunsul remis Libertatea.

Altă explicație: “Reorganizări multiple”

O altă justificare ține chiar de funcționarea ministerului – autoritățile se plâng că instituțiile au suferit “reorganizări multiple”, motiv pentru care nu au reușit să se ocupe de organizarea concursurilor:

“MEC este continuatorul altor entități ce au suferit reorganizări multiple într-un interval de timp foarte scurt, ceea ce a îngreunat organizarea concursurilor”.  

Iar când nu a fost pandemie, s-a organizat un concurs la care nu a participat niciun candidat – plusează MEC.

Este vorba despre cazul lui Ion Stănciulescu, directorul general al INSCC în vârstă de 84 de ani, care urma să fie înlocuit în 2016.

În acel an, când s-a organizat concurs pentru ocuparea funcției de conducere la INSCC nu s-a prezentat nimeni, se arată în explicațiile transmise redacției. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI