Vladimir Putin și Maria Lvova-Belova, comisarul pentru drepturile copiilor din Rusia, sunt suspectați de presupusele crime de război, pentru deportarea ilegală și transferarea copiilor ucraineni din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă, potrivit sursei citate.

În timpul dezbaterii plenare, eurodeputații vor examina îndeaproape problema siguranței copiilor ucraineni, în contextul diverselor rapoarte care estimează că mii dintre aceștia ar fi putut fi răpiți sau transferați în Rusia după începerea războiului de agresiune al Moscovei împotriva Ucrainei, mai arată sursa citată.

Mandatele de arestare pentru președintele Putin și pentru Maria Lvova-Belova au fost emise la 17 martie 2023.

Pe de altă parte, Rusia nu recunoaște Curtea Penală Internațională, iar arestarea și judecarea celor doi suspecți nu poate fi realizată dacă cei doi nu sunt predați de autoritățile de la Moscova.

„Rusia nu este parte la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale și nu poartă obligații în temeiul acestuia”, a transmis purtătoarea de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova. Ea a subliniat că deciziile Curții de la Haga nu contează pentru Moscova, inclusiv din punct de vedere juridic.

Urmărește-ne pe Google News