Hotărârea instanței poate fi atacată cu apel, însă Gheorghe Dincă a anunţat că nu contestă decizia magistraților.

Cauza este instrumentată de procurorii DIICOT, iar printre acuzaţiile aduse lui Dincă sunt cele de omor şi viol.

Luni şi marţi, procurorii DIICOT şi ofiţerii de poliţie judiciară au reconstituit parţial principalele momente ale infracţiunilor pe care le-ar fi comis Gheorghe Dincă, activităţile desfăşurate de anchetatori vizând şi indicarea de către acesta a modalităţii şi mijloacelor comiterii infracţiunilor de profanare de cadavre.

„Activitățile întreprinse au vizat indicarea de către inculpatul Dincă Gheorghe a principalelor momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării și uciderii celor două victime, precum și modalitatea și mijloacele comiterii infracțiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleași două victime”, a precizat DIICOT.

În paralel cu aceste activități au fost efectuate audieri de martori la sediul Poliției Municipiului Caracal, au mai transmis procurorii.

Jurnalistul Libertatea, Adriana Oprea a explicat în timpul emisiunii Adriana Nedelea la Fix că DIICOT nu are competență pe acest dosar și că procurorii au reinterpretat definiția traficului de minori pentru a păstra dosarul.

”Se cercetează traficul de minori doar în cazul Alexandrei. Dar și în acest caz, DIICOT-ul pentru a păstra dosarul a reinterpretat definiția traficului de minori. Ei spun așa: Există indicii temeinice privind infracțiunea de trafic de minori, respectiv recrutarea, transportarea și adăpostirea minorei prin răpire, constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra în scopul exploatării sale sexuale prin satisfacerea plăcerilor sexuale proprii.

Cu alte cuvinte, singura exploatare în acest dosar de trafic de minori este violul. Ceea ce este ciudat, pentru că toți agresorii sexuali comit infracțiuni pentru satisfacerea plăcerilor proprii și cu toate astea nu sunt traficanți sau cel puțin, DIICOT nu-i cercetează”, explică jurnalista Libertatea.

Întrebată ce urmează să se întâmple în continuare, Adriana Oprea spune că ”Bănuim că urmează realizarea mult așteptatei expertize psihiatrice care să arate dacă Dincă avea discernământ la momentul comiterii faptelor.

Dar eu cred că această expertiză trebuia dispusă mai devreme pentru a știi la reconstituire dacă ai de-a face cu un om care avea luciditate când a comis acele fapte sau nu. Apoi urmează testul poligraf, alte audieri de martori care în baza rezultatelor de la reconstituire să infirme sau să confirme ceea ce a povestit el luni și marți și apoi dosarul va fi trimis în instanță”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News