Magistraţii Judecătoriei Mangalia au respins ca neîntemeiată cererea de revocare a arestului preventiv și au decis încă 30 de zile de arest. 

„Menţine arestarea preventivă a inculpatului Pascu Matei Vlad, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/UP din data de 20.08.2023, emis de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.4085/254/2023. Respinge cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate. Măsura dispusă va fi adusă la cunoştinţa inculpatului prin administraţia locului de deţinere” se arată în minuta instanţei. 

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Vlad Pascu, 19 ani, este în arest preventiv din 20 august, la o zi după ce a intrat cu mașina într-un grup de 8 tineri lângă stațiunea 2 Mai, județul Constanța, și a omorât doi dintre ei, conducând drogat. Expertiza a arătat că Vlad Pascu avea peste 100 km/h în momentul accidentului mortal, iar o cameră video a surprins accidentul. El a fost trimis în judecată atât pentru ucidere din culpă, cât și pentru consum şi trafic de droguri.

Miruna Pascu, mama şoferului drogat, este și ea în arest preventiv. Miruna Pascu a fost trimisă în judecată de DIICOT, fiind acuzată că a şantajat o martoră în dosarul în care este judecat fiul ei. Concret, Miruna Pascu este acuzată că a ameninţat-o pe prietena lui Vlad Pascu că va da presei informaţii compromiţătoare despre ea, dacă tânăra va colabora cu procurorii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News