Acest ”basm care s-a transformat într-un coşmar”, cum a titrat un cotidian indonezian, a pus în încurcătură autorităţile indoneziene şi malayeziene de mai multe luni.

După căsătoria sa în vara lui 2008, Manohara Odelia Pinot, manechin de succes din Jakarta, a plecat să locuiască în palatul soţului ei, Tengku Temenggong Mohammad Fakhry, 31 de ani, prinţul statului Kelantan, nord-estul Malayeziei.

„Nu a fost o viaţă de prinţesă. Am fost tratată ca un animal, închisă în cameră (…). Abuzurile sexuale erau zilnice”, a povestit tânăra în cursul unei conferinţe de presă. Ea a fost, de mai multe ori, „drogată cu forţa”.

Îngrijorată de tăcerea sa, mama ei a încercat să o viziteze în Malayezia în martie, însă autorităţile i-au refuzat viza de intrare. Ea a alertat atunci presa, care nu a avut voie să evoce această afacere în cursul vizitei premierului malayezian la Jakarta.

„Calvarul” Manoharei, născută dintr-un tată american, a luat sfârşit duminică, atunci când a reuşit să alerteze „în secret” poliţia din Singapore, unde ar fi trebuit să-l urmeze pe preţ. Poliţiştii l-au obligat pe acesta să o lase să plece în Indonezia.

Acuzate de familie, autorităţile din cele două ţări neagă că ar fi încercat să muşamalizeze cazul. Manohara a anunţat că va depune plângere şi va divorţa de prinţul de Kelantan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News