Regiunea spaniolă Catalunia este baza unei mişcări separatiste puternice, iar susținătorii independenței au organizat, în urmă cu doi ani, un referendum pentru a decide dacă să îşi declare sau nu independenţa faţă de Madrid, atunci când Artur Mas era liderul regiunii.

Consultarea populară a fost desfăşurată fără o bază legală, pentru că Guvernul spaniol a blocat-o în instanţă, afirmând că încălca legea fundamentală a ţării. Referendumul istoric a fost posibil datorită unor voluntari, ceea ce a permis evitarea restricţiilor.

Artur Mas, care a demisionat anul trecut, riscă să rămână timp de 10 ani fără dreptul de a ocupa funcţii publice, dacă va fi găsit vinovat.

„Acum, mulţi dintre noi simt că noi suntem judecaţi”, a declarat actualul lider al regiunii, Carles Puigdemont, în faţa tribunalului. El era înconjurat de politicieni aliaţi, care au fluturat drapele regionale, dar şi de susţinători care fluturau pancarte cu mesaje pro-independenţă.

Procesul are loc într-o perioadă de tensiune între premierul Mariano Rajoy, aflat la conducerea unui Guvern minoritar, şi Catalunia, unde o administraţie locală ce susţine intens independenţa a preluat puterea în 2015.

Administraţia catalană a promis să organizeze un referendum oficial privind posibila desprindere de Spania în cursul acestui an. De partea cealaltă, Marianp Rajoy a subliniat că orice referendum pentru independenţă este ilegal.

Citește și: O româncă a devenit PRIMA DOAMNĂ a regiunii Catalunia

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News