În timp ce poliția și procurorii efectau cercetarea, numărul oamenilor din fața casei a crescut și, concomitent, și manifestările de nemulțumire.

Pe măsură ce atmosfera a devenit din ce în ce mai tensionată la fața locului a fost defășurat și un cordon de 30 de jandarmi în jurul casei.

O parte din ei țin pancarte pe care scrie ”Alexandra a sunat, poliția nu a acționat”, ”Jos corupții”, ”Jos incompetenții”, ”Nepăsarea voastră ucide vieți”.

Suspectul a fost scos din locuință într-o dubă și dus la instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii au descoperit, vineri, rămășițe umane în urma unei percheziții realizate în curtea unui bărbat din Caracal. Perchezițiile au avut loc în contextul în care două fete au dispărut la distanță de trei luni, după ce au fost luate la ocazie.

Una din tinere, în vârstă de 15 ani, a dispărut miercuri. Joi, ea a sunat de trei ori la 112, iar la 19 ore de la apel, polițiștii au descins în casa principalului suspect, unde au fost găsite rămășițele umane.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro

Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Republicanii se pregătesc să deschidă șampania. Update
FANATIK.RO

Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO

SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro

Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro

Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI