Nu ştiu dacă este bine să avem anticipate sau nu. Ştiu doar că n-am mai avut astfel de alegeri de 75 de ani, adică din 1937, iar acestea au fost ultimele alegeri libere înainte de instalarea dictaturii. Au fragmentat într-atât scena politică, încât Regele Carol II-lea abia a aşteptat să pună mâna pe putere. În permanenţă când am dubii, fac un lucru simplu: apelez la istorie. Ultima grevă parlamentară, dar grevă pe bune a avut loc în 1928. În ianuarie-martie 1928, s-au organizat adunări locale, judeţene şi provinciale în toată ţara şi s-a cerut Regenţei „îndepărtarea guvernului prezidat de Vintilă Brătianu, dizolvarea Parlamentului şi alegeri libere şi cinstite”. Adevărul este că în acel moment ţara se săturase de liberali. Regenţa nu a demis guvernul, iar Partidul Naţional Ţărănist a hotărât retragerea din Parlament a propriilor deputaţi şi senatori. A avut loc un miting uriaş, cu 100.000 de oameni, la Alba Iulia, şi simultan alte cinci întruniri organizate în oraşele Bucureşti, Brăila, Cernăuţi, Craiova şi Iaşi. În ciuda protestelor, Regenţa nu a clipit. Timp de nouă luni – vă rog să reţineţi – nouă luni, manifestaţiile antiguvernamentale s-au repetat săptămânal în toată ţara. Abia pe 3 noiembrie 1928 Vintilă Brătianu şi-a dat demisia, iar Iuliu Maniu a ajuns la putere. Bucuria a fost de scurtă durată, pentru că România intra în cea mai mare criză economică din lumea capitalistă (1929 – 1933). Aşa se face politica!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Ce scrie în testamentul lui Silviu Prigoană! L-a făcut înainte să moară: „Am dat copiilor mei ce li se cuvine. E umilitor pentru...”
Viva.ro
Ce scrie în testamentul lui Silviu Prigoană! L-a făcut înainte să moară: „Am dat copiilor mei ce li se cuvine. E umilitor pentru...”
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul care te ajută să păstrezi prospețimea murăturilor tale
FANATIK.RO
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul care te ajută să păstrezi prospețimea murăturilor tale
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Filmul tragediei din Suceava, unde doi frați de 1 şi 3 ani au murit arși de vii: "Se auzeau ţipetele copiilor în casă. Flăcările erau prea mari"
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Suceava, unde doi frați de 1 şi 3 ani au murit arși de vii: "Se auzeau ţipetele copiilor în casă. Flăcările erau prea mari"
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI