Vreţi să măriţi capacitatea blocului, să creaţi noi apartamente şi să obţineţi venituri de pe urma închirierii acestora? În acest caz, puteţi apela la soluţia mansardării. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite.
Iată de ce aveţi nevoie pentru a realiza mansardarea blocului:
– acordul proprietarilor, inclusiv cu privire la condiţiile financiare de închiriere, de vânzare sau de concesionare;
– scoaterea din indiviziune şi stabilirea regimului juridic pentru spaţiul supus mansardării;
– aprobare de la proiectantul clădirii, pe bază de proiect tehnic sau, dacă acesta nu mai există, întocmirea unui nou plan tehnic al clădirii de către o persoană autorizată;
– aprobarea proiectului de către primăria locală în scopul autorizării con- strucţiei şi obţinerii certificatului de urbanism;
– existenţa unei asigurări atât pentru construcţia mansardei, cât şi pentru restul clădirii.
Execuţia mansardării se face numai de către o societate de construcţii autorizată şi cu experienţă în astfel de lucrări. Dacă nu se respectă condiţiile de mai sus, există riscuri majore în caz de cutremur sau de alunecări de teren cu privire la integritatea clădirii şi a vieţii locuitorilor.