Ministerul Apărării Naționale a dat un comunicat în care a prezentat condoleanțe familiei celui decedat.
„Un militar din cadrul Batalionului 3 Apărare Antiaeriană „POTAISSA” din Turda, care executa o misiune în cadrul detaşamentului destinat debarcării tehnicii militare în gara Alba Iulia ce urmează să participe la Ceremonia militară de 1 Decembrie, şi-a pierdut viaţa astăzi, 23 noiembrie, în jurul orei 9.45.
Militarul a fost electrocutat de la rețeaua de înaltă tensiune a căii ferate în timp ce efectua manevre pe tehnica aflată pe platforma feroviară.
Colegii au apelat serviciul de urgenta 112, iar a fața locului s-a prezentat un echipaj al SMURD, care a constatat decesul.
O comisie a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” va cerceta cauzele producerii accidentului, fiind anunțat deja Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale, cea a Batalionului și colegii militarului își exprimă regretul pentru acest tragic accident și sunt alături de familia îndoliată”.
A fost anunțat Parchetul Militar
Oliver Anghel, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, a anunțat că o comisie a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” va cerceta cauzele producerii accidentului, fiind anunțat deja Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.
„Un militar din cadrul Batalionului 3 Apărare Potaissa, localitatea Turda, județul Cluj, care executa o misiune pe timpul debarcării tehnice militare în Gara Alba Iulia, tehnică ce urma să participe la ceremonia militară din 1 decembrie, și-a pierdut viața.
A fost surprins în timpul manevrelor de debarcare a tehnicii de un arc electric. (…) Conducerea MApN e alături de familia militarului. Comanda unității a stabilit o echipă care să cerceteze cauzele producerii acestui tragic eveniment”, a declarat colonelul Oliver Anghel, pentru ziarulunirea.ro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro