„Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu ora 00.45, cu privire la zonele specifice din județele Tulcea și Galați, aflate în proximitate, cu potențialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situații. Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 05.00”, anunță MApN, într-un comunicat, emis la câteva ore după atacul rusesc asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.

În urma acestui atac, oamenii din localitățile Luncavița, Grindu, Isaccea, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina şi Văcăreni au fost avertizați, în timpul nopții de marți spre miercuri, prin mesaje Ro-Alert, în legătură cu posibilitatea căderii unor „obiecte”.

Ulterior, potrivit MApN, au fost „sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localitățile Nufăru, Malcoci și Valea Nucarilor, județul Tulcea”.

„Echipe ale MApN, în cooperare cu forțe și mijloace din alte instituții ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranță naţională, investighează aceste situații”, adaugă MApN.

Totodată, ministerul condamnă atacurile rusești „împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre”, lovituri pe care le cataloghează drept „nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar”.

Autoritățile ucrainene au anunțat că cel puțin șapte persoane au fost rănite în urma loviturilor asupra porturilor sale.

„Din păcate, impactul asupra infrastructurii portuare a avariat clădiri nerezidențiale și a provocat un incendiu într-o parcare de camioane. Incendiul a fost stins rapid. Șapte șoferi civili au fost transportați la o unitate medicală cu răni de diferite grade de gravitate”, au transmis Forțele de apărare ucrainene.

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 567 | Portul Sevastopol din Crimeea, atacat de Kiev. Rusia a lovit și ea porturile de la Dunăre. Bilanțul atacurilor

 
 

Urmărește-ne pe Google News