Solicitarea Armatei de a iniția procedura de achiziţie a fost trimisă Parlamentului de către Guvern pe 11 decembrie.

Costul pentru pachetul de rachete este de circa 1,08 miliarde de euro, fără TVA.

Achiziția se face „în contextul crizei de securitate din regiune, pentru operaţionalizarea şi consolidarea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, potrivit solicitării MApN adresate conducerii Parlamentului.

Potrivit documentului, achiziţia va fi făcută de Agenția NATO pentru Sprijin și Achiziții (NSPA) prin atribuirea unui contract către Compania COMLOG/Germania, pentru fabricarea rachetelor, şi printr-un acord FMS (Foreign Military Sales) tip LOA (Letter of Offer and Acceptance) cu Guvernul SUA, pentru omologarea rachetelor fabricate în Europa.

„Prețul maxim unitar al unei rachete este de circa 5.444.750 de euro, fără TVA. Costul total estimat pentru întregul pachet de 200 de rachete este de 1.088.950.000 de euro, fără TVA (include piese de schimb, servicii conexe și costuri FMS) și va fi stabilit cu exactitate după inițierea procedurilor de atribuire a contractului de achiziție”, potrivit solicitării MApN.

Avansul inițial, de aproximativ 35% din valoarea întregului pachet, trebuie plătit în anul 2023 sau în trimestrul I al anului 2024.

Urmărește-ne pe Google News