„Toate decesele înregistrate în această unitate medicală operaționalizată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” au fost centralizate și raportate în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, arată Ministerul Apărării Naționale, într-un comunicat de presă remis luni, 19 aprilie.

Din data de 10 ianuarie 2021, când FMT ROL 2 a primit drepturi de acces în aplicația Corona Forms, au fost constatate 82 de decese, care au fost raportate ca atare de formațiunea medicală atât în Corona Forms, cât și în platforma Alerte MS, lucru care poate fi verificat cu maximă celeritate de către oricare dintre autoritățile care au acces în aceste baze de date, conform competențelor legale.

Comunicat MApN:

Vlad Voiculescu a vorbit luni, 19 aprilie, într-o emisiune la Europa FM, despre diferențele de raportare a numărului de decese de COVID.

Fostul ministru al sănătății a susținut că și la Spitalul ROL 2, „adică acea unitate militară din curtea Institutului Ana Aslan”, există „o diferență” între decesele raportate și cele reale.

Prima dată când Vlad Voiculescu a susținut că în România „există diferențe fundamentale între numărul real de decese COVID și cel raportat” a fost pe 16 aprilie, la prima conferință de presă de după revocarea din funcția de ministru al sănătății.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI