Cele 22 de aeronave NATO, dilocate la Baza 86 Aeriană din Fetești și la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, execută misiuni de Poliție aeriană întărită sub comanda NATO și desfășoară în același timp antrenamente alături de aeronavele Forțelor Aeriene Române, contribuind la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, arată sursa citată.
În același timp, misiunile reprezintă o dovadă concretă a nivelului ridicat de cooperare, transmițând un mesaj puternic de solidaritate între aliații NATO, susţine MApN.
- 8 aeronave Eurofighter Typhoon (dintre care patru executau din luna decembrie Politie Aeriană Întărită alături de militarii români) ale Forțelor Aeriene Italiene;
- 6 aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene ale Germaniei;
- 8 aeronave F-16 Fighting Falcon ale Statelor Unite ale Americii (USAFE);
Toate activitățile se desfășoară în contextul în care Forța de Răspuns NATO a fost activată în premieră în data de 24 februarie, mai arată ministerul apărării.
Marţi, 1 martie, peste 200 de militari francezi au ajuns în România, iar ambasadoarea Laurence Auer a precizat că „este o forţă care va rămâne cu titlu permanent”.