„Investigațiile echipelor mixte, formate din specialiști din cadrul MApN, SRI și MAI, continuă în proximitatea localității Plauru, județul Tulcea, în posibilele zone de incidență rămase de cercetat. Reamintim că la prima dintre cele trei locații au fost identificate, în cursul zilei de joi, 25 iulie, resturi de la o dronă de proveniență rusească de tip Geran1/2”, a transmis MApN.

Ministerul condus de Angel Tâlvăr a precizat că în ultimele 24 de ore „s-au primit indicii cu privire la două posibile noi zone de incidență, aflate pe malul românesc al Dunării, în proximitatea localității Periprava”, iar autoritățile vor verifica aceste informații zilele viitoare.

„Au fost și indicii care nu s-au confirmat, cum ar fi zona Niculițel, despre care au existat referiri în spațiul public în ceea ce privește posibile căderi de fragmente de drone. Cercetările efectuate în această zonă nu au indicat fragmente căzute”, a precizat MApN, care a menționat că zonele în care s-au semnalat bucăți de dronă nu sunt locuite și nu au fost afectate elemente de infrastructură.

„Forțele și mijloacele sunt angajate în cercetări pe o arie extinsă, din proximitatea infrastructurii ucrainene din porturile vizate de atacurile masive din ultimele zile, astfel încât să fie acoperite toate zonele în care ar exista posibilitatea căderii unor fragmente de drone”, a mai transmis Ministerul Apărării, care a adăugat că aliații NATO sunt informați în timp real despre acest subiect.

MApN a anunțat joi, 25 iulie, că fragmente dintr-o dronă rusească de tip Geran1/2 au fost descoperite într-o zonă din apropierea localității tulcene Plauru, după căutările începute cu o zi în urmă, în urma unui atac masiv al rușilor în Ucraina.

 
 

Urmărește-ne pe Google News