Mara Mareș îi reprezintă în Parlament pe brașoveni. Fiica lui Ioan Mareş, fost lider al PDL Făgăraș, a intrat în Parlament prima pe lista din judeţul Brașov pentru Camera Deputaților, din partea liberalilor.
Este din Făgăraș, unde a locuit și a studiat până la 16 ani, după care a plecat în Marea Britanie, unde a terminat liceul, clasele a XI-a și a XII-a, la St. Clares, Oxford. A urmat apoi studiile la Kings College London, specializarea Studii europene și internaționale cu limba spaniolă. Și mai este și posesoarea centurii negre la karate, stilul Shotokan, pe care a câștigat-o la 16 ani.
”În politică, este mai greu să iei o femeie în serios, și eu mă lupt pentru asta”
Acum, Mara Mareș vrea să îi conducă și pe tinerii din PNL. Asta deși recunoaște chiar ea, femeile nu prea sunt luate în serios, în politică.
”Cunoaștem cu toții acele stereotipuri ale societății românești, și nu numai. Este mai greu să iei o femeie în serios, și eu mă lupt pentru asta și îndemn cât mai multe femei să se lupte și să intre în politică, pentru că suntem la fel de capabile ca și bărbații”, ne-a declarat Mara Mareș.
”O problemă de imagine o are și parlamentarul român. ”Din păcate, instituția Parlamentului nu se bucură de o rată de încredere foarte bună, am încercat să îmbunătățesc acest aspect, am avut mulți contestatari la început, și sper că am demonstrat că sunt capabilă, pentru că am muncit pe brânci”, spune tânăra deputată.
Mara Mareș nu mai practică sportul preferat, karate, unde a ajuns până la centura neagră. ”Mai fac antrenamente din când în când, pentru propria plăcere, dar nu mai fac constant. Am făcut 10 ani performanță”, spune Mareș.
Despre altercațiile din ultima vreme, dintre politicieni, ea afirmă că nu s-ar preta niciodată la bătăile fizice, ci doar cele de idei, cu argumente.
Tinerii din PNL spun că, deși pare firavă, Mara Mareș are potențial și este o idee foarte bună să ajungă la șefia organizației.
”Are potențial, o susținem maxim. Cred că este o idee foarte bună, pentru că va încuraja tot tineretul din țară”, ne-a spus un membru al organizației de tineret.
Un alt coleg spune despre Mara Mareș că are foarte mare ambiție. ”Este o fată foarte ok, din toate punctele de vedere, și este foarte ambițioasă. Întotdeauna am fost conduși de bărbați, și este momentul să dăm șansa și unei femei, din ce am văzut în ultima vreme, femeile sunt mai ambițioase”, a spus tânărul liberal.