În cadrul maratonului de vaccinare, tinerii care doresc să se imunizeze se pot prezenta fără programare prealabilă la Pavilionul Expoziţional, unde vor beneficia de un flux separat de vaccinare, cu serul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech (Comirnaty), doar în urma legitimării cu cartea de identitate.

„Acţiunea se adresează studenţilor români şi străini din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa şi celor din celelalte universităţi constănţene, elevilor din licee, cu vârsta mai mare de 16 ani, şi familiilor acestora, dar şi cadrelor didactice din toate unităţile de învăţământ”, a precizat coordonatorul evenimentului, conf. univ. dr. Irina Dumitru, din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Ovidius, într-un comunicat pe Facebook.

De asemenea, menționează organizatorii, în cadrul maratonului va avea loc un webinar, creditat EMC (Educaţie Medicală Continuă), ce va oferi informaţii despre vaccinare şi se va desfăşura atât în limba română, cât şi în engleză, fiind adresat cadrelor medicale.

„Avantajul organizării acţiunii în zilele de weekend este reprezentat de faptul că le oferă părinţilor elevilor minori posibilitatea de a-i însoţi pentru vaccinare”, a precizat Andreea Bugescu, din partea Asociaţiei Studenţilor Medicinişti şi Tinerilor Medici Constanţa,

„Este, de asemenea, un interval potrivit pentru studenţii care, astfel, pot veni să se vaccineze fără să lipsească de la cursuri”, a declarat Andreea Bugescu.

Evenimentul este organizat de Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), prin Facultatea de Medicină, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Medicinişti şi Tinerilor Medici Constanţa (ASMTMC), Liga Studenţilor UOC şi Capitala Tineretului, alături de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

Conform datelor oficiale centralizate de DSP Constanţa, până în prezent au fost vaccinate, în total, 156.159 de persoane la nivelul întregului judeţ.

Totodată, UOC, prin Facultatea de Medicină, susţine o campanie de testare gratuită a Hepatitei C, sâmbătă, 15 mai, între orele 10:00 – 18:00, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia şi pe faleza Cazinoului din Constanţa, aici urmând a fi organizat şi un punct de vaccinare împotriva COVID-19.

 
 

Urmărește-ne pe Google News