Peste 1.000 de voluntari din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iași vor fi implicați în maratonul de vaccinare care va avea loc în „capitala” Moldovei în perioada 14-16 mai. Conducerea UMF Iași spune că va instala un info point pe esplanada din fața universității, iar în clădirea UMF vor fi amenajate 20 de fluxuri de vaccinare. Alături de profesori, majoritatea fiind cadre medicale în spitalele din Iași, vor fi implicați în activitatea și studenți ai UMF, dar și personalul administrativ.
În acțiunea organizată de UMF Iași sunt implicate și alte instituții: DSP, Colegiul Medicilor, Ordinul Asistenților Medicali, Prefectura, Primăria și Consiliul Județean.
„Încă din luna martie a anulului trecut, Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași s-a implicat cu toate resursele sale, materiale și umane, în lupta împotriva virusului SARS-COV-2. Deschiderea laboratorului de Biologie Moleculară pentru detecția SARS-COV-2, din cadrul Centrului de Cercetare și Medicină Experimentală CEMEX, campaniile provaccinare, deschiderea centrului de vaccinare în cadrul UMF Iași, voluntariatul studenților și al cadrelor didactice, sunt doar câteva exemple”, a explicat prof.dr. Viorel Scripcariu (foto), rectorul UMF Iași.
Acesta spune că organizarea unei astfel de acțiuni este un pas firesc, care să fie asumat de către universitate, și care arată dorința tuturor de a ajuta la întoarcerea „la o viață normală”.
„Lumea trebuie să înțeleagă că nu putem să învingem pandemia dacă nu ne vaccinăm în număr cât mai mare, astfel încât să putem ajunge la procentul necesar realizării imunității de turmă. Așadar, mesajul meu pentru moldoveni este: sănătatea voastră este responsabilitatea noastră. Vino să te vaccinezi la UMF Iași!”, a adăugat prof.dr. Viorel Scripcariu.
În cadrul maratonului de vaccinare care a avut loc la Timișoara săptămâna trecută au fost vaccinate 6.722 de persoane, dintre care doar 1.600 au fost programate în platformă, restul venind direct la fața locului pentru a se imuniza. Un astfel de maraton va avea loc și la București, în perioada 7-9 mai.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro