„Intenționăm să organizăm în perioada 31 mai-1 iunie, pentru că este Ziua internațională a copilului, un maraton la nivel național pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani, însă dacă până la acel moment vom avea și autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani avem în plan această activitate de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, marți, 18 mai, într-o conferință de presă.
Agenția Europeană a Medicamentului ar putea acorda autorizare de folosire a vaccinului Pfizer și pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani până la finalul acestei luni, iar Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) lucrează deja pentru optimizarea platformei, a arătat președintele CNCAV.
Toți minorii vor trebui să se prezinte la centrele de vaccinare însoțiți de aparținători.
„Ne-am dori ca acest maraton să funcționeze neîntrerupt cel puțin 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenți, să se poată prezenta în centrele de vaccinare evident însoțiți de un aparținător, de tutorele legal, părinți, bunici”, a mai spus Gheorghiță.
Cei sub 18 ani se pot vaccina și până atunci, în orice centru de vaccinare,
„însă în zilele respective, 31 mai, 1 iunie, vom avea această prioritizare pentru această grupă de vârstă”, a afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare.
Potrivit declarației ministrului educației pentru Digi24, aproape 50.000 de elevi care au împlinit 16 ani s-au vaccinat până acum în România.
Foto: 123rf
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro