„La mijloc este o problemă personală a domnului ministru şi sigur că dumnealui are decizia primă pe care o poate lua. Contextul întregului demers şi al tuturor procedurilor care s-au derulat de la prima etapă, când comisia de etică a precizat că nu e cazul de plagiat şi ulterior revenind cu această decizie astăzi, nu cunosc detaliile şi modul în care au decurs lucrurile cu privire la acest verdict”, a spus Marcel Boloș.

„În general, când se analizează trebuie văzut dacă există originalitate, vine pe o muncă de cercetare pe o perioadă lungă de timp. Nu este o onoare pentru nimeni o astfel de situaţie”, a precizat Marcel Boloș. 

Ministrul fondurilor europene a precizat că în urma acestui scandal, Partidul Național Liberal ar putea fi afectat.

„Orice partid politic care se confruntă cu situaţii care ţin de deontologie şi corectitudine şi de partea aceasta de moralitate e posibil să fie afectat. Normal, contează foarte mult ce fel de decizii iau partidul şi guvernul în ansamblul său şi, desigur, oamenii pot să pună în cumpănă care sunt rezultatele guvernării, ce tip de comportament a avut partidul şi cum este apreciat în ochii electoratului şi în felul acesta se creează curentele de opinie”, a afirmat Marcel Boloș.

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a anunțat că Lucian Bode a plagiat în lucrarea sa de doctorat din 2018.

În replică, ministrul de interne a transmis pe Facebook că își va căuta dreptatea în instanță, susținând că este ținta unor „atacuri concertate ale USR și ale sateliților săi asupra mea și asupra PNL” .

Guvernul României a reacționat, precizând prin purtătorul său de cuvânt că premierul României „cere respectarea legii”.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News