„Cred în continuare că această cale a diplomaţiei este cea care e firească într-un demers pe care îl urmăreşte România şi că mai degrabă pe calea diplomaţiei trebuie să continuăm aceste demersuri”, a spus Marcel Boloș la briefingul de presă după ședința de Guvern, potrivit news.ro.
El a precizat că „revolta aceasta a oamenilor este una firească, pentru că toată lumea a văzut cu ochiul limpede că este o nedreptate care oarecum s-a făcut României, în condiţiile în care experţii Comisiei Europene au certificat că avem condiţiile tehnice de aderare la spaţiul Schengen”, dar, „cu toate aceste nedreptăţi şi cu aceste atitudini fireşti ale oamenilor, diplomaţia şi calea diplomaţiei este cea înţeleaptă”.
„Noi avem un obiectiv de ţară şi acestui demers trebuie să ne aliniem cu toţii. Nu cred sub nicio formă că prin aceste forme de ripostare vom ajunge la lucruri bune pentru ambele părţi”, a mai subliniat Boloş.
Afirmațiile demnitarului au venit după ce preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că singura cale în a rezolva problema aderării României la Schengen este diplomaţia. „Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităţilor publice”, a precizat şeful statului la Bruxelles.
Aderarea României la Schengen a fost blocată, joi, 8 decembrie, de Austria, care a votat împotrivă în cadrul Consiliului JAI. Olanda a votat și ea împotrivă, susținând că se opune de fapt aderării Bulgariei, candidatura celor două țări fiind analizată la pachet. În acelaşi timp, Croaţia a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie 2023.