Ministrul Fondurilor Europene a spus că soluția aleasă
de guvernarea PSD pentru realizarea Autostrăzii Unirii este imposibil de aplicat
și a dus la ”timp pierdut și autostradă nefăcută”.

”Sunt doi paşi concreţi care se vor realiza în acest
an, unul va fi cel al continuării pregătirii documentaţiei tehnico-economice
deja începute pe tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ.

Documentaţiile tehnico-economice nu sunt simple, ele
nu se realizează de pe o zi pe alta, procesul de pregătire durează doi-trei ani
de zile. Al doilea lucru care sigur se va întâmpla va fi acesta legat de
reglementarea capătului de tronson, respectiv a regimului de parteneriat
public-privat care, după părerea mea, este imposibil de dus la bun sfârşit şi
să asigure o implementare de 100% a proiectului.

Trebuie gândită, împreună cu ministerele de linie
implicate şi cu domnul prim-ministru, soluţia corectă de finanţare, pentru ca
să nu amăgim locuitorii, populaţia din regiunile afectate cu astfel de soluţii.
Regimul de parteneriat public-privat vedeţi unde a dus şi preocuparea vechii
guvernări unde duce: timp pierdut şi autostradă nefăcută”, a declarat Marcel
Boloş.

Valori subestimate în proiect

Marcel Boloș a spus că Autostrada Unirii are nevoie de două surse de finanţare, dintre care una să fie din fonduri europene.

”Nu am afirmat că Autostrada Unirii nu ar putea să fie
finanţată din fonduri structurale. Acest tronson de autostradă are două
componente: componenta Târgu Mureş – Târgu Neamţ, pentru care se elaborează
documentaţia tehnico-economică, în vederea accesării de fonduri europene. Cea
de-a doua parte a tronsonului, Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, a fost introdus de
vechea guvernare în regim de parteneriat public-privat, prin Comisia Naţională
de Prognoză.

Acest regim de parteneriat public-privat are o mare
problemă: costurile de iniţiere a parteneriatului public-privat sunt
subestimate, adică, în mod concret, nu se poate realiza parteneriatul
public-privat fiindcă nu vor exista resursele financiare necesare ca să se
poată implementa proiectul în întregimea lui. Ştiu cu siguranţă că sunt valori
subestimate care pun în dificultate regimul de parteneriat public-privat”, a
afirmat Marcel Boloş.

Cel mai complex proiect de infrastructură din România ar costa și 9 miliarde de euro

Ministrul Fondurilor Europene a subliniat însă că valoarea estimată de 8 miliarde de euro pentru acest proiect depăşeşte valoarea totală a unei întregi perioade de finanţare din partea UE pentru infrastructura de transport a României.

”Autostrada Unirii în ansamblul ei este cea mai mare
investiţie a României şi cel mai complex proiect de infrastructură a României,
de aceea trebuie o discuţie foarte aplicată, pentru că un lucru este foarte
cert: va fi nevoie de două surse de finanţare, pe de o parte din Bugetul
Uniunii Europene, dar având în vedere că Autostrada Unirii are o valoare
estimată de aproape 8 miliarde de euro, între 7 şi 9 miliarde de euro sunt acum
valorile estimate, trebuie să ne gândim că noi pentru o perioadă de programare,
de exemplu 2014-2020 am avut alocaţi 5,2 miliarde de euro pe componenta de
infrastructură de transport.

Atunci vă daţi seama că discutăm de o întreagă
perioadă de programare şi de un singur proiect pentru care ar urma să alocăm
toate fondurile României. Din punctul meu de vedere e vorba de o soluţie de
finanţare mixtă pentru ca să îl putem duce la bun sfârşit, fiind cel mai
complex proiect de infrastructură a României”, a precizat Marcel Boloş.

Urmărește-ne pe Google News