„Chiar îl felicit pentru această iniţiativă pe care o are, îndrăzneaţă, şi îl susţin. Să nu uităm că, atunci când s-a negociat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Uniunea Europeană avea un singur tip de criză de gestionat. Era criza COVID şi criza medicală. Ulterior, după ce lucrurile au evoluat, acum suntem în situaţia în care avem trei crize: criza războiului din Ucraina şi, în plus, mai avem o criză la utilităţi şi mai avem una care stă în aşteptare şi pe care v-am menţionat-o (n.red. – criza alimentară)”, a spus Marcel Boloș, potrivit news.ro.

Ministrul PNL a precizat că traiul românilor și cheltuielile publice nu mai sunt aceleași de la începutul negocierii PNRR la Comisia Europeană, astfel că demersul ministrului PSD, Marius Budăi, „este unul cât se poate de firesc”.

Avem o rată a inflaţiei de 14%, avem 3,2 milioane de oameni în risc de deprivare materială şi risc de sărăcie extremă, acestea sunt nişte realităţi. Dacă dumnealui nu ar lupta pentru acest lucru, nu cred că i-ar face cinste demnitatea de ministru. Eu susţin acest demers.

Ministrul PNL al proiectelor europene, Marcel Boloş:

În acest moment, media europeană a plafonului PIB alocat pentru pensii este de 13%, iar Marius Budăi, susținător al renegocierii PNRR, a precizat încă de la începutul anului că este nevoie de 11,7% din PIB. De aceea, ministrul PSD al muncii a precizat recent că va propune eliminarea procentului actual de 9,4% din PIB inclus în PNRR.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

România avea în decembrie 2021 o cheltuială cu pensiile de aproximativ 8% din PIB. La începutul acestui an, PNL a avertizat că majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2022 va duce la cheltuieli de 9,4% din PIB, adică exact pragul agreat cu Comisia Europeană, care nu trebuie depășit. Acest lucru a dus la tensiuni în coaliția de guvernare între partidul condus la acel moment de Florin Cîțu și PSD.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI