„Mi-aș fi dorit astăzi să vorbesc despre măsurile economice, sociale, pe care urmează să le luăm în ședința de Guvern. Dar am văzut ce s-a întâmplat în acele azile ale groazei, așa cum au fost denumite pe bună dreptate de către presă. Oameni în vârstă, oameni bolnavi și vulnerabili, care în loc să fie ajutați au fost, efectiv, torturați. Eu, personal, va spun sincer, nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă”, a spus Marcel Ciolacu.

El i-a cerut ministrului muncii, Marius Budăi, să demită conducerea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), dar și conducerea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov (AJPIS). 

Cred că acest grup infracțional organizat cu complicitatea unor funcționari trebuie să răspundă cât mai repede și îi solicit domnului ministrul al muncii (n.red. – Marius Budăi) ca astăzi conducerea ANPIS să fie destituită, dar și conducerea AJPIS Ilfov, care are atribuții clare de control și autorizare a acestor centre.

Premierul Marcel Ciolacu:

„Domnul ministru o să meargă la briefing să vă prezinte pozele din dosar care arată că aceste centre sunt hotele de 5 stele și realitățile pe care le-a găsit presa acolo… Deci, anumiți funcționari au schimbat pozele și realitatea și au dus către conducerea ANPIS către autorizare imagini și lucruri fără nicio legătură cu realitatea”, a adăugat șeful Executivului în debutul ședinței de Guvern.

El a mai cerut destituirea „de urgență” și a șefilor DGASPC-urilor locale.

„Vreau să fac, nefiind în atribuțiile mele de prim-ministru, un apel la conducerea CJ Ilfov și la conducerea Primăriei Sectorului 3 să destituie de urgență conducătorii DGASPC-urilor locale, pentru că au atribuții, și vă citesc din lege, de furnizare, administrare și contractare a serviciilor sociale, fiind responsabile de calitatea serviciilor prestate, precum și de monitorizarea financiară și tehnică a contractelor încheiate”, a spus premierul.

Ciolacu a solicitat și demiterea șefului Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități: „De asemenea, doresc destituirea din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Sunt trei instituții, una locală și două centrale, care aveau atribuții de control și s-a ajuns în situația în care s-a ajuns”.

El a mai precizat că îi cere ministrului justiției, Alina Gorghiu, „să aibă o discuție foarte clară cu conducerea DIICOT, astfel încât această anchetă să fie o prioritate”, iar ministrului de interne, Cătălin Predoiu, să „solicite Poliției Române clarificări, de ce nu s-au luat măsuri, cunoscându-se aceste fapte de mai multă vreme”.

Patru persoane, inclusiv un șef de la Protecția Copilului Ilfov, arestate

Miercuri, 5 iulie, DIICOT a anunțat că 24 de persoane au fost reținute pentru câte 24 de ore, iar alte două au fost plasate sub control judiciar, în urma perchezițiilor la căminele de bătrâni din Voluntari, unde aceștia erau ținuți în condiții inumane și abuzați.

DIICOT a cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a celor 24 de persoane. Solicitarea a fost însă admisă parțial. Tribunalul a decis arestarea a patru persoane, față de ceilalți luându-se măsura arestului la domiciliu, respectiv a controlului judiciar.

Potrivit anchetatorilor, bătrânii din trei azile nu primeau medicamente și erau obligați să muncească fără să primească hrană. „Oamenii au fost exploatați prin constrângere și violență, prin muncă neremunerată, erau lăsați flămânzi și supuși unor tratamente degradante și inumane”, a spus comisarul-șef de poliție Georgian Drăgan.

Abuzurile au fost dezvăluite în urmă cu cinci luni de o investigație jurnalistică realizată de Buletin de București și Centrul de Investigații Media. Investigația a fost publicată inclusiv în Libertatea.  

Citește investigația despre abuzurile din centrele de bătrâni:

Urmărește-ne pe Google News