Noua conducere a PSD a fost aleasă din cei peste 1.500 de delegați, printr-un vot desfășurat în 38 de locații din țară. Dintre toate voturile, 1.310 au fost pentru Ciolacu și echipa propusă de el.
La final, în timpul discursului, a declarat că PSD va avea o abordare diferită în timpul mandatului său, dar și că își va asuma rezultatul de alegeri.
„Din acest moment întreaga echipă împreună cu partidul este pregătit pentru cele două examene electorale, dar în în primul rând suntem pregătiți în continuare să fim alături de oameni pentru a depăși această pandemie cu resursele administraților locale și cu o dezorganizare totală din partea Guvernului. Vom vedea săptămâna viitoare, poate Guvernul României, cei responsabili cu alegerile locale să vină în Parlament și să facem simularea unei secții de vot și să ne demonstreze cât de bine pregătiți sunt pentru alegerile locale, astfel încât oamenii să fie în siguranță și să vină la vot”, a spus președintele PSD.
De asemenea, Marcel Ciolacu i-a dat replica lui Dumitru Buzatu, care l-a atacat după ce a afirmat că „vremea tătucilor PSD a trecut” și i-a transmis că „ar trebui să ne măsurăm puțin înălțimea”,
„Dragi camarazi, votul de astăzi nu este dat lui Marcel Ciolacu, votul de astăzi este dat unei echipe a PSD. Marcel Ciolacu vă asigură de 2 lucruri și vreau să fiu auzit de la București până la Vaslui. Marcel Ciolacu, când se trezește dimineața se uită în oglindă și vede foarte bine și cât este de înalt și cât este de mare.
Noua conducere a PSD:
- Marcel Ciolacu – președinte;
- Sorin Grindeanu – prim-vicepreședinte;
- Gabriela Firea – prim-vicepreședinte;
- Paul Stănescu – secretar general;
- Vasile Dâncu – președintele Consiliului Național;
- Vicepreședinți:
- Mihai Tudose
- Radu Moldovan
- Lia Olguța Vasilescu
- Claudiu Manda
- Vasile Gliga
- Titus Corlățean
- Laurențiu Nistor
- Daniel Băluță
- Doina Fedorovici
- Gabriela Zetea
- Dragoș Benea
- Ionuț Pucheanu