„Vreau să construiesc cu Nicolae Ciucă. Suntem amândoi conștienți de responsabilitatea pe care o avem în acest moment, dar vreau colegii mei să fie respectaţi și să nu fie atacaţi pe nedrept. Să nu ni se ceară înlocuiri pe nedrept, fiindcă în acel moment parteneriatul nostru va lua sfârşit”, a afirmat Marcel Ciolacu, aflat la Buzău, unde a participat la conferinţa judeţeană de alegeri PSD Buzău.
Președintele Camerei Deputaților a precizat că „nu Partidul Social Democrat şi nu ministrul actual al Finanţelor este de vină de datoria publică imensă lăsată de către alte guverne”.
„Eu m-am săturat de ei şi le spun că voi reacţiona la fel până când vor recunoaşte adevărul. Asta nu înseamnă, și am văzut anumite comentarii din presă, că aruncăm ţara într-o criză politică. Exclus aşa ceva. Acest guvern şi această coaliţie trebuie, cel puţin până în 2024, să fie funcţionale pe această structură politică”, a adăugat liderul PSD.
Ce l-a nemulțumit pe Ciolacu
Afirmațiile sale vin în contextul în care senatorul PNL și fostul premier Florin Cîţu a afirmat că Ciolacu trebuie să-l retragă pe ministrul PSD al Finanţelor, Adrian Câciu, pentru că România „riscă să intre în incapacitate de plată”.
Totodată, liberalii, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuț Stroe, dar și prin prim-vicepreședintele Rareș Bogdan, au cerut în repetate rânduri ca social-democrații să se grăbească să propună un ministru la Apărare, după demisia lui Vasile Dîncu.
În acest moment, premierul și liderul PNL, Nicolae Ciucă, este interimar la Ministerul Apărării, după ce ministrul PSD Vasile Dîncu a demisionat luni, 24 octombrie. Potrivit legii, interimatul se asigură pentru o perioadă de maximum 45 de zile. Dîncu este al patrulea ministru care a demisionat din Guvernul Ciucă în mai puțin de un an, după Florin Roman, Adrian Chesnoiu și Sorin Cîmpeanu.