„Suntem pregătiţi să contribuim la întărirea Alianţei şi la menţinea unei relaţii transatlantice cât mai solide. Este cu atât mai important să facem acest lucru, având în vedere că ne confruntăm cu un context de securitate extrem de complicat. Federaţia Rusă a ales să devină cea mai mare ameninţare la adresa NATO”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a precizat că Rusia a readus războiul în Europa, la granițele României, dar faptul că țara noastră face parte din alianță dă cetățenilor „un mesaj puternic” de siguranță.
„Suntem aici, în sediul NATO, umăr la umăr, pentru a da un mesaj puternic că românii sunt în siguranţă şi stabilitate. România face parte din NATO, Alianţa are o prezenţă consistentă în România, iar aceasta este garanţia că fiecare centimetru al teritoriului nostru este apărat pe deplin”, a declarat Marcel Ciolacu, la finalul întâlnirii cu Mark Rutte.
Premierul anunţă că împărtăşeşte viziunea secretarului general al NATO potrivit căreia nicio ţară nu poate răspunde de una singură ameninţărilor de securitate și i-a solicitat lui Mark Rutte să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenței militare a Alianței în România, dar şi consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic, la Marea Neagră.
„Un astfel de demers este indispensabil pentru o descurajare credibilă a ameninţărilor ruseşti”, a explicat Marcel Ciolacu.
De asemenea, premierul a anunțat că l-a informat pe secretarul general al Alianţei că în această săptămână se va semna cu SUA scrisoarea de acceptare pentru programul de achiziţionare a celor 32 de avioane F-35 de ultimă generaţie.
În plus, șeful Executivului a reiterat sprijinul constant pentru Ucraina şi Republica Moldova.
„Am fost recent martorii încercării de a deturna parcursul european al Republicii Moldova. Avem obligaţia de a sprijini Chişinăul şi ne dorim să putem contribui împreună la acest efort”, a conchis Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a aflat, luni, la Bruxelles, însoţit de o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul apărării, Angel Tîlvăr.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro