Şeful Executivului a precizat că, simultan, Guvernul face şi o rectificare bugetară, bazată pe un plus de venituri, potrivit News.ro.

„Am decis ieri, în cadrul reuniunii coaliţiei de guvernare, să consolidăm modelul de dezvoltare economică bazat pe investiţii. Sub coordonarea domnului vicepremier Marian Neacşu, miniştrii Finanţelor şi Economiei au lucrat la un pachet de măsuri prin care generăm un impuls major pentru reindustrializarea economiei. Astfel, putem lansa astăzi planul naţional pentru marea industrie. Este cel mai important pachet economic de susţinere a economiei, de circa două miliarde de euro, axat pe trei mari piloni”, a declarat Marcel Ciolacu în şedinţa de guvern.




Primul pilon vizează schema de sprijin pentru investiţiile strategice în industria de prelucrare, cu un buget de peste 500 milioane euro.

„Acordăm facilităţi fiscale investiţiilor de peste 150 milioane euro, ce creează peste 250 de locuri de muncă în regiuni unde PIB-ul pe locuitor este sub media naţională. Al doilea pilon este Programul Național de Sprijin pentru Marea Industrie din România. Este o schemă de ajutor de stat de un miliard euro pentru mari companii. Vor primi un sprijin de până la 100 milioane euro per beneficiar. Acele companii ce derulează investiţii capabile să reducă emisiile directe de gaze cu efect de seră, respectiv consumul de energie. Sursa de finanţare este din vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon”, a explicat şeful Executivului.

Potrivit acestuia, a treia componentă a planului pentru marea industrie o reprezintă o schemă de ajutor de stat de 250 de milioane de euro pentru companii care propun investiţii în producţia de materii prime industriale – ţevi, profile, bare, aluminiu sau cupru.

Tot în ședința de la Palatul Victoria, Ciolacu a precizat că Executivul face şi o rectificare bugetară, bazată pe plus.

„Simultan, facem şi o rectificare bugetară, bazată pe un plus de venituri bugetare care susţin investiţii în patru domenii esenţiale: sănătate, educaţie, transporturi şi dezvoltare regională. (…) Evident, continuăm să reducem cheltuielile publice inutile, deficitul bugetar trebuie să fie exclusiv unul generat de investiţii, nu pe risipă prin achiziţii inutile”, a mai arătat premierul Ciolacu.

Urmărește-ne pe Google News