Întrebat dacă Alexandru Rafila va deschide lista alegerilor parlamentare la Camera Deputaţilor din partea PSD, Marcel Ciolacu a spus: „Astăzi o să am o discuţie cu domnul Rafila. Va veni la partid și voi avea o discuţie cu domnul profesor Rafila”.
„În primul rând, vreau şi eu să îmi explice un specialist mai bine care este situaţia, ca pe urmă să am şi o discuţie cât mai avizată cu ceilalţi colegi”, a adăugat președintele social-democraților, conform Agerpres.
Preşedintele PSD a mai precizat că, la 4.000 de cazuri COVID-19 pe zi, nu crede că se impun alegeri parlamentare pe 6 decembrie.
Libertatea a scris pe 12 octombrie că, după ce în vară a fost ofertat de Pro România să candideze la Primăria Capitalei și a refuzat, Alexandru Rafila este dorit acum de PSD pentru un post de deputat de București. “Deocamdată, nu pot să infirm sau să confirm”, a declarat Rafila pentru Libertatea.