„(…) Aşteptăm şi o decizie a Olandei în ceea ce priveşte Bulgaria, să vedem dacă putem merge în continuare la pachet. (…) Eu cu certitudine, dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la Spaţiul Schengen, voi ataca la CJUE.”, a declarat Marcel Ciolacu la finalul ședinței conducerii PSD.

Acesta a adăugat că își dorește ca în atacul statului român la CJUE, Consiliul European, Parlamentul European și Comisia Europeană să fie aliați.

„(…) Deci lucrurile nu sunt chiar aşa de comode pentru domnul prim-ministru Nehammer (premierul austriac – n.r.)”, a mai spus Ciolacu.

Şeful Executivului a dat asigurări că va folosi cu certitudine toate mijloacele pe care le are la îndemână, tot ce este legat de acest subiect şi tot ce este legal de făcut, fiindcă locul României este în Schengen.

„Eu n-am să fiu niciodată ipocrit, nu pot să spun (…) că Spaţiul Schengen este depăşit. Atunci de ce am votat anul trecut cu Croaţia? E o întrebare legitimă a românilor pentru prim-ministrul Nehammer. Nu pot să am această abordare. Dacă e aşa de distrus Schengen-ul, eu n-am nicio problemă ca Austria să iasă din Spaţiul Schengen, să-şi facă ziduri kilometrice cu sârmă ghimpată şi electrice, n-am nicio problemă.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

„Dacă Austria doreşte această abordare, cu garduri, să şi le plătească, să iasă din Schengen, şi noi o să ne descurcăm în interiorul Schengen fără probleme”, a susţinut Marcel Ciolacu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (17)

parpalache   •   24.09.2023, 08:30

Câinele care(numai)latra...nu mușca!Ciolacu nu iese din vorba multinaționalelor!

chiruleonard   •   19.09.2023, 12:28

aha... Interesant :) :) :)

Vrajitoarea   •   19.09.2023, 11:52

Eu am zis prima! Premierul m-a plagiat! 😉

Vezi toate comentariile (17)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI