„Am decis să îmi depun candidatura la Președinția României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea și cu colegii mei din partid. La Congresul de sâmbătă voi veni în fața românilor cu Planul meu pentru România și le voi cere colegilor mei sprijinul pentru a câștiga alegerile prezidențiale”, a transmis Ciolacu în postarea video.
El a adăugat că astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de stabilitate și echilibru: „Românii au nevoie de siguranța că muncind pot avea un trai mai bun. Țara are nevoie de un președinte căruia îi pasă de toți românii. Nu m-am dat niciodată înapoi de la lucrurile grele. Am preluat președinția PSD într-un moment foarte dificil și, împreună cu colegii mei, am reușit să recâștigăm încrederea oamenilor”.
„Am credința că pot contribui la viitorul țării mele – un viitor în siguranță și bunăstare. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a conchis premierul PSD.
Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au decis pe 4 iulie calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.
hurricane • 21.08.2024, 09:01
din anunt doar atat am retinut ca el crede ca poate contribui la viitorul (spus in soapta buzunarului meu adica a lui) - viitorull tarii mele - un viitor de siguranta si bunastare ( adaugat in soapta pentru camarila mea ). asa sa ns ajute dumnezeu
parpalache • 21.08.2024, 06:55
Daca Ciuca va intra in turul 2,Ciolacu va fi iepure!Daca Ciuca nu intra in turul 2 și intra Simon,Ciolacu va fi noul purtator de cuvânt al unei anumite ambasade!Pardon,am vrut sa zic noul„președinte”!