„Am luat act ieri de decizia CCR. Mai mult ca sigur, am anunțat deja că o să avem o nouă abordare. În primul rând, o să propun colegilor mei desființarea comisiei Iordache sau comisia specială care s-a ocupat de modificările de justiție, a codurilor penale, a codurilor de procedură penală”, a spus Ciolacu, la Parlament.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că toate proiectele vor intra într-un parcurs parlamentar normal, la Senat, ca și primă Cameră sesizată, în Comisiile juridice şi ulterior la Camera Deputaţilor, for decizional.

„Se pare că funcționalitatea comisiei speciale nu a fost cea dorită, dimpotrivă ea a avut un impact public negativ și asupra partidului pe care îl reprezint, dar și asupra instituției Parlamentul României. O să avem o abordare, în primul rând prioritățile fiind deciziile neconstituționale deja declarate de către CCR și pe urmă o să vedem dacă este oportun o altă modificare atât la codurile penale, cât și la codurile de procedură penală”, a declarat Marcel Ciolacu.

Curtea Constituţională a României a admis, luni, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală. Proiectele revin în Parlament, pentru punerea în acord cu decizia CCR.

 
 

Urmărește-ne pe Google News