Liderul social-democraților a afirmat că „este crimă” faptul că Institutul Oncologic din București nu mai are citostatice.

„De o lună de zile, Institutul Oncologic din România nu mai are citostatice. Asta este crimă. Dacă nu au citostatice, bolnavii de cancer nu au nicio șansă. Boala evoluează foarte repede, am avut astfel de cazuri, și am, în familie”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

Apoi a continuat, atacându-l pe premierul Florin Cîțu, despre care susține că nu are nicio putere.

„Mă uit la primul ministru astăzi, la domnul Cîțu. Auziți explicații de prim-ministru! Dacă tu ești prim-ministru de paie și miniștrii nu te informează, Guvernul României nu funcționează. Există vicepremierul (n.red. Dan Barna) care are în subordine Ministerul Sănătății. Vicepremierul există în Guvern ca să îl informeze direct pe premier ce se întâmplă în ministerele pe care le coordonează. Tu afli și spui de parcă tu nu ai nici o vină că nu ai știut acest lucru”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Liderul social democraților consideră că vina principală o poartă președintele Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat recent că nu intervine în cazul crizei din coaliție.

„Principalul răspunzător, fără doar și poate, este președintele României, care a ieșit acum, după criză, din hibernare, să ne dea veștile bune. El a dorit guvernul său. Ăsta este guvernul său de patru luni de zile”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Ciolacu: „Voi propune în PSD intrarea în grevă parlamentară”

Totodată, Marcel Ciolacu a mai afirmat că va propune în ședința Biroului Permanent Național (BPN) al PSD intrarea în grevă parlamentară, dacă Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu va fi prezentat în Parlament.

„Anunț oficial în seara asta. Dacă nu vor veni cu Planul Național de Redresare și Reziliență să-l prezinte în Parlament, am să propun colegilor mei din Partidul Social Democrat să intrăm în grevă parlamentară. Mai exact, vom fi în Parlament, dar nu vom mai participa la plen. Nu mai participăm la votul final, la voturile din Parlament”, a mai afirmat Ciolacu.

„La primul BPN voi propune colegilor mei acest lucru. Este prea multă îngâmfare. Adică nemții sunt tâmpiți? Francezii sunt tâmpiți? Italienii sunt tâmpiți? Numai noi, românii, suntem deștepți. Polonezii, bulgarii, ungarii l-au prezentat în Parlament, numai România nu”, a mai spus liderul social-democraților.

 
 

Urmărește-ne pe Google News