„Categoric, toţi vinovaţii în cazul de la Spitalul Pantelimon trebuie să meargă la închisoare. Acuzaţia de omor cu premeditare în cazul unui medic este de neconceput, dacă aceasta este probată. Am văzut că Ministerul Sănătăţii a colaborat cu Parchetul la această anchetă din prima zi. Dacă rechizitoriul procurorilor scoate la iveală vreo culpă în efectuarea controalelor administrative şi medicale nu voi ezita să cer demisii de sus până jos la minister, spital şi Colegiul Medicilor”, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern, citat de Agerpres.
Premierul a cerut politicienilor să nu folosească această dramă în scop electoral.
„Până atunci însă, le solicit politicienilor, deoarece suntem în campanie electorală, care vor să folosească această dramă în scop electoral, să caute alte subiecte şi Slavă Domnului sunt subiecte importante care nu pot fi ascunse”, a spus Ciolacu.
Dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon
Două doctoriţe de la Secţia ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” au fost reţinute miercuri de procurori pentru omor calificat și tentativă de omor calificat. Ele sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, în două zile diferite.
Ancheta a pornit în luna aprilie, după ce directorul de îngrijiri a sesizat conducerii spitalului că există informații provenite de la o asistentă că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă de Noradrenalină.
Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat în reclamaţie la Secția ATI au murit 17 pacienţi.
Atât Corpul de Control al ministrului sănătății, cât și comisia spitalului și Colegiul Medicilor București au început atunci anchete, la finalul cărora au anunțat că nu s-au găsit nereguli, că pacienții au fost tratați corect.
Într-o conferință de presă susținută joi, ministrul sănătății Alexandru Rafila a spus că „n-am de ce să-mi asum personal această situație”.
„Este vorba de o infracțiune de omor premeditat. Într-o astfel de situaţie nu cred că este responsabilitatea mea sau a Ministerului Sănătăţii pentru astfel de acuze. Nu am pentru ce să demisionez”, a spus ministrul sănătății.